calin andra photoart

Obturator mecanic vs. obturator electronic

Calin AndraComment

Odată cu dezvoltarea industriei echipamentelor foto, produsele care ajung în geanta consumatorului ajung să fie tot mai performante, aducând apogeul tehnologic la un clic distanță. Astfel dacă în urmă cu câteva zeci de ani aparatele de fotografiat ofereau timpi de expunere considerați scurți, de 1/8000 iată că noua tehnologie a obturatoarelor reușește să se impună cu timpi de 1/32000s. Deși par desprinse din domeniul SF, sunt aparate care dispun de acești timpi de expunere extremi, dar să vedem cu ce compromisuri față de obturatorul mecanic. Presupun că majoritatea cunosc principiul de funcționare al obturatorului mecanic, așa că am să mă concentrez pe cel electronic, cu avantajele și dezavantajele lui. În primul rând sunt silențioase, practic nu se aud. Ideale de folosit în condițiile în care vreți să treceți neobservat, în cazul fotografierii la spectacole, teatru, conferințe etc. Un alt avantaj este un surplus de viteză în auto focus, precizie și un consum mai mic de energie. Desigur faptul că nu există vibrații produse de perdea, poate fi un alt avantaj atunci când se fotografiază la timpi de expunere mai lungi. Dar pe lângă aceste beneficii avem și dezavantaje, majore. Cunoscut sub denumirea de rolling shutter, obturatorul electronic funcționează oarecum asemănător cu cel mecanic, el scanând imaginea de sus în jos. Astfel dacă se fotografiază un subiect aflat în mișcare sau fotograful se află în mișcare rapidă față de subiect, vom avea parte de un artefact care distorsionează imaginea, precum în imaginile prezentate mai sus. Fiind o expunere secvențială de sus în jos, deplasarea camerei fiind de la stânga la dreapta se observă o accentuată înclinare a linilor verticale către dreapta, partea de sus fiind mai deplasată decât baza deoarece de acolo a început expunerea. În momentul de față producători lucrează la dezvoltarea unor noi variante de obturatoare, Global shutter care să permită capturarea imaginii simultan de pe toată suprafața senzorului. Să sperăm că pasul va fi realizat în curând și că tehnologia va devenii accesibilă, fiind un mare pas înainte în evoluția echipamentelor de fotografiat digitale.