calin andra photoart

Irenne a story of war and passion

Simple idei și baliverneCalin Andra1 Comment

Proiectul Irenne mi-a încolțit în minte în urmă cu ceva timp când am văzut piesa de teatru dans Irenne, produsă de prietenul meu Onoriu Felea. O poveste bazată pe personaje reale, un aviator german și o fată frumoasă de pe meleagurile noastre, poveste care poate cu ușurință să devină subiect pentru aparatul de fotografiat în zilele noastre. Cu toate că am apelat la prieteni pentru a-mi servii drept modele și nu la actori profesioniști (Alex fiind protagonist în piesa de teatru dar nu este un actor profesionist), pot să spun că s-au implicat și au reușit să intre în roluri, ajutându-mă mult în încercarea mea de a crea o atmosferă credibilă. Dacă au mai fost nepotriviri este de înțeles, toți mai avem de învățat, dar cum aceste proiecte sunt destinate dezvoltării personale sper că pentru toată lumea a fost benefică această colaborare. Alături de Andreea Bolohan și Alexandru Urdaș, i-am avut alături de mine pe: Vali Cioban care s-a ocupat de vestimentație, coafura a fost realizată de Ali Sara, hairstylist la Beauty Line Professional, iar de machiaj s-a ocupat Iasmina Poptean. Le mulțumesc tuturor pentru implicare.

Irenne