calin andra photoart

Adrian și Alecsandra

Calin Andra2 Comments

Pe Adrian l-am cunoscut acum mai bine de 10 ani, într-un studio de televiziune, era moderator al unei emisiuni TV, iar eu eram invitatul lui. Despre ce dorea Adrian să vorbim atunci?  Despre fotografie desigur și sunt absolut convins că atunci nu se gândea că peste ani, eu voi fi fotograful celei  mai minunate zi din viața lui. Cu câteva luni în urmă, când m-a întrebat dacă vreau să fiu alături de el și de frumoasa lui soție Alecsandra, să surprind în imaginii iubirea și dragostea lor, nu am avut cum să-l refuz, fiind  pe cât de onorat pe atât de bucuros să iau parte la această frumoasă nuntă. Cu toate că drumurile lor și pregătirea în cel mai mic detaliu al nunții au pus puțin în dificultate rolul meu de fotograf, am reușit să fiu alături de ei câteva ore pentru un Save the date, iar după nuntă, timp de două zile ploioase să-i alerg pe străzile din Viena. Dar cum iubirea dintre un stomatolog și un farmacist este leac până și pentru capriciile timpului și vremii, pot spune că am petrecut clipe frumoase alături de ei, fotografiind și imortalizând frumusețea lor în speranța că imaginile mele să le facă plăcere peste ani. Casă de piatră și iubire nemărginită, Adrian și Alecsandra!