O excursie neașteptată, oare?

Vacanța aceasta a fost memorabilă. Trei destinații superbe și două concerte epice.

Anul acesta la fel cum am făcut și în anii trecuți, ne-am programat vacanța în jurul concertelor rock. De cum au anunțat cei de la Metallica datele pentru turneul M 72, am căutat cele mai potrivite variante, pentru ca în final să alegem Bologna. De ce Bologna? Pentru că este în Italia, aveam zbor din Timișoara, oraș frumos, arhitectură medievală, muzee, cultură, tot ce trebuie….pizzzzzzaaaa. Fără a mai sta mult pe gânduri, am luat biletele pentru 3 iunie.

Nu trec câteva zile și vin și cei de la Iron Maiden cu datele pentru Run For Your Lives, turneu aflat în cel de-al doilea an. Cu toate că i-am văzut anul trecut în Stockholm, m-a convins fiimiu să-i mai vedem odată. Întrebarea era unde. Până la urmă am decis să mergem în Atena. Nu vizitasem orașul până acum, era primul concert din turneu, iar data era 23 mai, oarecum aproape de cea a concertului cu Metallica.

Cu cele două date stabilite, urma să vedem ce zboruri avem, câte zile putem sta și nu în ultimul rând la cât se ridică costurile. Zboruri bune aveam în 21 mai din Budapesta spre Atena și în 4 iunie din Bologna în Budapesta așa că mai aveam de planificat ce facem în acest interval de timp. Să stăm prea mult în Atena…nu avea rost. Cinci zile cred că sunt suficiente pentru a vizita un oraș mare, a vedea muzeele și a căsca ochii după suveniruri. Deci…ce mai facem? Tot căutând eu pe net, dau peste o insuliță, nu departe de Atena, dar suficient de retrasă ca să nu poarte eticheta de atracție turistică. Hydra. Așa că ne hotărâm în final să petrecm cinci zile și aici, după care ne întoarcem în Atena de unde plecăm în Bologna unde mai stăm 5-6 zile. Perfect.

Nu are rost să vă spun cum am așteptat eu concediul ăsta, cât de mult mi-a plăcut și cât de mult vreau să împărtășesc cu voi experiența avută. De accea, pentru că știu că este greu de parcurs un text împănat cu fotografii și explicații care să cuprindă 16 zile de vacanță, îl voi împărții în trei părți. Atena, Hydra și Bologna. Tot ce trebuie să faceți este să stați pe aproape și să vă activați notificarea pentru când voi posta.

Muzee, chifteluțe marinate și un concert memorabil

Am petrecut o săptămână în Stockholm, un pol al civilizației și al culturii europene.

Începutul de vară al lui 2025 mă găsește în aeroportul Liszt Ferenc din Budapesta, cu bagaje făcute și așteptări mari de la noua mea destinație, Suedia. Pentru mine este prima experiență nordică. Până acum nu am călătorit mai la nord de Marea Britanie, așa că nu prea știam la ce să mă aștept dar aveam așteptări mari de la una dintre cele mai faimoase capitale europene.

La momentul plecării, în Arad temperaturile erau văratice, 25-27 de grade Celsius, început de iunie, soare, căldură și cer senin. Am avut parte de un zobor de vre-o două ore, la manșă cu un pilot care putea intra în competiție cu orice kamikaze japonez. Ne-a cadorisit cu o coborâre mult prea bruscă, care ne-a pus organismul la grea încercare, soției mele declanșându-i o ușoară hemoragie nazală. Economia de carburant și prețul low cost al zborului, le-am resimțit din plin. Cu toate astea Ryanair a vut prețul cel mai bun, zborul dus-întors cu bagaj de cabină (10kg), pentru două persoane fiind 1800 de lei.

Important este că am aterizat cu bine pe Arlanda, faimosul aeroport al suedezilor. Prima impresie a fost că am nimerit într-un uraiș IKEA, aeroportul îți transmite din plin acel vibe nordic, civilizat dar în care trebuie să te descurci singur. Îmi rezervasem de pe booking un taxi care să ne ducă de la aeroport la hotel, de fapt primisem bonus acest transport de 40 kilometrii pe baza punctelor Genius acumulate în cont. După vreo 10-15 minute de învârtit prin aeroport, ne-am întâlnit cu șoferul, un arab simpatic care a anticipat că nu suntem adaptați cu clima și în plină vară a dat drumul la climă…pe căldură. Evident că ceva nu era în regulă, eram în pantaloni scurți și tricou, iar termometrul de pe bordul mașinii arăta 7 grade Celsius. Începeam bine, mai ales că începuse să cadă o ploaie mocănească, de care mai văzusem doar în Manchester.

Acum hai să vă spun ce caut eu în Suedia. Așa cum îmi este obiceiul, combin plăcerea de a descoperii orașele lumii cu câte un concert memorabil, iar pentru anul 2025 avea să fie Iron Maiden, aflați în turneul Run for your lives. Înainte de plecare, i-am cerut lui Chat GPT să-mi facă un itinerar pe baza celor mai importante obiective turistice și a condițiilor meteo. Din ce am primit, am ales cele mai populare atracții și… ne-am început periplul în căutarea unui H&M pentru a ne cumpăra câte un hanorac cu care să facem față vremii capricioase din nord.

Dacă ajungeți în Stockholm, este recomandat să vă luați un city pass, au o aplicație a primăriei care oferă transport public pe mai multe zile, la un preț bun. Cu mașina nu prea este recomandat, parcările sunt scumpe și se percep taxe. Dacă ar fi să fac o comparație, pot spune că Stockholm este Veneția nordului, orașul este format din 14 insule, trecerea de la una la alta se face cu vaporașe, cele mai multe aflate sub tutela primăriei, deci călătoriile vor fi suportate prin citypass. Metroul și autobuzul de asemenea sunt gestionate de companii ale primăriei și totul este acoperit de citypass.

Cum ne încolțea foamea, am decis să ieșim în oraș imediat după ce am finalizat formalitățile de cazare. Am studiat puțin pe Trip Advisor unde putem mânca cele mai bune chifteluțe marinate, celebre în meniul vikingilor. Pe baza celor peste 6000 de recenzii am ales Stockholm Gastabud, o tavernă autentică, situată în Gamla Stan (Orașul vechi). Localul are câteva mese extrem de rustice și înghesuite, dar cu o atmosferă fabuloasă. Când am ajuns era coadă, pe puțin 10 persoane care așteptau să intre, așa că ne-am pus cuminți la coadă și am așteptat vreo 40 de minute în ploaia mocănească de care aveam parte. Eu personal am comandat chifteluțe marinate, nu sunt mare admirator al acestui meniu, dar obișnuiesc să mănânc mâncarea tradițională din țara în care mă aflu.

Părerile au fost împărțite, mie și soției nu ne-au plăcut în mod deosebit, celorlalți din gașcă le-au plăcut. Cert este că pe 5 porții, ceva antreu, ceva tărie locală și niște beri, am lăsat cam 250 de euro. Deci, da…mâncarea nu este ieftină în Suedia, iar alcoolul este și mai scump.

După masă am mers la culcare, că de dormit…s-a dovedit a fi mai greu. În perioada verii, în Suedia nu prea se face noapte, noroc cu draperiile opace din camera hotelului. Soarele apune pe la ora 23, dar nu se întunecă ca la noi, iar răsăritul…..3:30 AM.

Cea mai importantă insulă din Stockholm este Gamla Stan, acolo se află și cele mai importante obiective turistice, orașul vechi și reședința familiei regale. Alocă o zi pentru a vizita acest obiectiv impoznt. Prețul biletului de intrare începe de la aproximativ 100 de lei, dar poate urca substanțial în funcție de ce alegi să vizitezi. Consultă un ghid de vizitare ca să te asiguri că nu îți scapă nimic.

Pe partea cealaltă a fiordului găsești Muzeul Național. Un obiectiv care merită și el văzut. Dacă ești amator de artă renascentistă vei găsi cu siguranță câteva tablouri care să te țină ocupat minute bune. De asemenea este uriaș, merită și el câteva ore. Cred că noi am stat acolo aproximativ 6 ore. Există posibilitatea de a lua o masă frugală acolo, când am fost eu acolo, un restaurant și o cofetărie erau deschise. Nu mai rețin prețul biletului de intrare, dar era destul de scump.

După cum se vede și în ultima fotografie, am început să avem parte de soare, vremea devenind mai prietenoasă cu noi, ăștia din sud. Odată cu soarele a crescut și pofta de colindat. Dacă treci prin Stockholm și copilăria ți-a fost umplută de muzica pop a celor din ABBA, îți vei dori cu siguranță să vizitezi muzeul lor. Din punctul meu de vedere este o veritabilă ”turist trap”. Biletul exagerat de scump, muzeul îți aduce în prim plan istoria formației, este plin de recuzita folosită de aceștia în turneele lor, o replică a studioului lor. Ce mi s-a părut interesant, a fost nivelul mare de interactivitate virtuală. Dacă ai curaj, poți urca pe o scenă alături de hologramele celor patru artiști și devii al cincilea membru al formației. Poți cânta pe negativele lor, iar dacă calitățile tale vocale nu sunt mare lucru, te rezumi la a face poze cu statuile lor de ceară.

În incinta muzeului este un magazin cu produse și suveniruri oficiale. Scumpe.

Povestea emblematică a Stockholmului este Vasa. Corabia Vasa e genul de poveste reală care pare inventată — ascultând ghidul muzeului parcă-l vedeam pe Dorel și pe maistrul pupincurist. E vorba despre ambiție, orgoliu, tehnologie de top… și un final absurd de rapid.

În 1628, regele Suediei, Gustav Adolf, voia să impresioneze Europa cu cea mai puternică navă de război a vremii. Așa s-a născut Vasa: enormă, bogat decorată, plină de tunuri pe două punți (ceea ce era foarte rar atunci). Problema? Toată lumea se grăbea. Regele cerea mai multă putere de foc, constructorii adăugau greutate sus, dar nimeni nu voia să spună clar: „nu e stabilă”. La testele din port, nava deja se clătina periculos. Totuși… inaugurarea nu putea fi amânată.

Pe 10 august 1628, în Stockholm, Vasa pleacă în primul voiaj, cu mulțime adunată pe mal. După doar câteva sute de metri, o rafală de vânt o înclină. Apa intră prin trapele tunurilor deschise, nava se răstoarnă și se scufundă în mai puțin de 20 de minute. Practic, a navigat mai puțin decât o barcă de agrement într-o plimbare de weekend. A stat pe fundul mării 333 de ani — până în 1961, când a fost scoasă aproape intactă. Apa rece și puțin sărată a Mării Baltice a conservat-o incredibil de bine, iar azi este unul dintre cele mai spectaculoase muzee maritime din lume.

Morală? Uneori cel mai mare pericol pentru un proiect nu e tehnologia… ci presiunea de a spune „merge și așa”.

Muzeul construit special în jurul ei, Vasa Museet din Stockholm, nu arată ca un muzeu clasic în care vezi obiecte în vitrine. Intrii și… ești mic. Nava ocupă aproape toată clădirea, ridicată pe mai multe niveluri ca s-o poți privi de la chilă până la catarge, ca și cum ai merge în jurul unui bloc de lemn din secolul XVII.

Lumina este ținută intenționat slabă ca să protejeze lemnul vechi de 400 de ani, iar asta dă locului un aer aproape cinematografic. Nu e doar „o corabie”, vezi urmele vieții de la bord: unelte, haine, încălțăminte, chiar și scheletele unor membri ai echipajului — oamenii reali din spatele poveștii. Practic, nu privești istorie, ci o întâlnești.

Ce impresionează cel mai mult e cât de colorată fusese de fapt. Noi o vedem azi maro închis, dar cercetările au arătat că era pictată în culori stridente, aproape baroc-pop. Reconstituirile colorate din muzeu te ajută să-ți imaginezi șocul vizual pe care îl provoca în 1628 — era propagandă plutitoare, nu doar armă de război.

Și, poate cel mai interesant, muzeul nu ascunde greșeala. O explică pas cu pas: calcule greșite, decizii politice, test ignorat. Nu e doar despre o navă scufundată, ci despre cum funcționează oamenii când miza e mare — motiv pentru care pleci de acolo cu senzația că ai văzut mai mult decât istorie navală. Ai văzut un studiu de caz despre orgoliu uman, conservat perfect în lemn.

Dacă ai ajuns la Vasa, la o aruncătură de băț este Muzeul Nordului. Merită și acesta văzut și nu rata restaurantele din jurul lui. Desigur poți face fotografii ansamblul arhitectural care-l înconjoară, este foarte frumos și reprezentativ pentru Stockholm. Dacă te mai țin picioarele, poți vizita Muzeul Marinei, sunt câteva vase istorice pe care poți urca și vizita.

Riksdagshuset, este simbolul democrației suedeze. Clădirea găzduiește Parlamentul Suediei și se află pe o mică insulă între Gamla Stan (centrul vechi) și Normlan, o pietonală pe care sunt o mulțime de magazine și restaurante. Clădirea poate fi vizitată, nu integral, sub îndrumarea unor tururi ghidate.  

Inițial, edificiul a găzduit atât parlamentul, cât și banca centrală a Suediei. După renovările majore din anii 1980, întregul complex a fost reorganizat pentru a deveni sediul unic al legislativului suedez.

Am trecut pe acolo de mai multe ori, fiind oarecum la intersecția dintre centrul vechi și hotelul unde eram cazați și pot să vă spun că impresionează atât ziua cât și la miezul nopții, arhitectura sa în stil neoclasic, sobru și impozant domină zona.

Dacă ți-a mai rămas timp și te țin picioarele, alege să te plimbi pe străzile orașului, să te bucuri de terase și amalgamul cultural pe care-l vei descoperii. Inima orașului este Stortorget, cea mai veche și probabil cea mai cunoscută piață din Gamla Stan centrul istoric al orașului Stockholm. Înconjurată de clădiri înguste, colorate în tonuri calde de galben, ocru sau roșu, piața are un aer foarte viu – un loc unde turiștii și localnicii se opresc să stea la soare, să bea o cafea sau pur și simplu să privească agitația din jur. Tot aici se află și Academia Suedeză, locul unde se decide anual acordarea celebrului Premiu Nobel. Dar punctul de atracție îl constituie fântâna Stortorgsbrunnen. Astăzi este mai degrabă un punct de reper și loc de întâlnire, dar în trecut era o sursă importantă de apă pentru locuitorii orașului vechi.

Cam asta a fost aventura noastră în nord. Stockholm este fabulos și a intrat în topul personal al orașelor pe care trebuie să le vizitezi măcar odată-n viață. În săptămâna petrecută acolo, am văzut doar o mică parte din cultura și istoria nordului, dar am încercat să sintetizez aici principalele obiective care m-au impresionat și pe care le recomand tuturor celor care ajung acolo. Acum când scriu acest articol sunt cu gândul la vacanța de anul acesta. Va fi una mai lungă, pe care o voi împărții în trei articole. Ce este sigur? Că voi vedea Metallica într-un oraș european încărcat de istorie, iar cu Iron Maiden mă voi reîntâlni în leagănul democrației.

Budapesta

Locul în care mereu revin cu plăcere, un fel de Arad dar mai mare, mai primitor, în care nu te plictisești niciodată.

Nu știu cum se face dar în ultimii ani, luna mai este destinată călătoriilor. Sub pretextul participării la câte un concert rock, îmi fac bagajul și mă trezesc într-un oraș european cu poftă de colindat. Dacă anul trecut am fost în Manchester pentru Whitesnake, Europe și Foreigner, anul acesta l-am ochit pe Ozzy Osbourne, Def Leppard și Motley Crue. Ozzy trebuia să ne cânte în 17 mai, dar vârsta și nebuniile din tinerețe l-au silit să-și anuleze turneul, deci nu a fost să fie și nici nu cred că voi mai avea ocazia să-l prind într-un concert. În schimb turneul mondial al celor de la Def Leppard și Motley Crue a fost pretextul ideal pentru o vizită la vecina mea, Budapesta. Ne-am cumpărat bilete imediat ce au fost anunțate datele turneului iar cum Budapesta este cel mai apropiat oraș în care aveau concert, am optat pentru capitala Ungariei. 

Nu știu cum este pentru voi, dar pentru mine Budapesta este un oraș în care merg cu plăcere de fiecare dată. Chiar dacă este foarte aproape de mine, la nici 300 de kilometri, ajung în capitala Ungariei destul de rar, de cele mai multe ori ieșiri scurte, dar de data asta aveam de gând să vizitez cam tot ce se poate. Soția mea nu a mai fost în Budapesta, doar în tranzit și voiam să-i fac cunoștință cu un oraș fabulos.

În general cazarea la un hotel decent în capitala Ungariei poate fi scumpă, chiar foarte scumpă și cum bugetul nostru era orientat mai mult spre obiectivele turistice, am căutat alternative mai ieftine. Excursia urma să o facem împreună cu Sebastian, fiul nostru și încă doi prieteni de-ai lui. Ei fiind mai pricepuți în soluții alternative, am apelat la airbnb.com, un site cu apartamente de închiriat. Pentru 1150 de lei am închiriat un studio pentru mine și soție pentru patru nopți. Locația a fost în centrul orașului, în cartierul evreiesc, un apartament curățel și confortabil, care a reușit să te introducă rapid în vibe-ul orașului.

Dacă ești decis să explorezi Budapesta, cel mai bine este să o faci sistematic. Orașul în sine este format prin unirea celor două orașe, Buda și Pesta, despărțite de Dunăre și în același timp unite printr-un șir de poduri. Buda este partea cea mai veche a orașului și zic eu merită vizitată prioritar. Printre cele mai cunoscute obiective este Bastionul Pescarilor, o fortificație/terasă în stil neogotic care se remarcă prin cele șapte turnuri legate de un zid care azi are rol de promenadă. A fost construit între anii 1895 și 1902, fiind aproape complet distrus în cel de-al doilea război mondial și restaurat în perioada 1947-1948.

Vizitarea bastionului este gratuită, accesul în anumite zone se face contra cost dar prețul nu este mare. În apropierea bastionului se află și Biserica Mátyás, una dintre cele mai importante biserici din Ungaria.

Cunoscută și ca Biserica Încoronării, este o biserică romano-catolică construită inițial în anul 1015 de către regele Ștefan cel Sfânt în stil romanic, fiind reconstruită în secolul al XIV-lea în stil gothic. Este cunoscută ca biserica domnească a regatului Ungariei, fiind loc de botez, încoronare și prohodire al membrilor familiei regale. Se pote vizita Muzeul de artă bisericească, capela funerară și turnul. Interiorul bisericii este fabulos, cu siguranță vei face câteva fotografii frumoase.

În zona bisericii se găsește un complex de steret food, mâncare bună și diversificată la prețuri decente. Nu rata berea locală, Soproni, un lager minunat mai ales dacă ajungi acolo într-o zi caniculară.

Din Piața Sfintei Treimi pașii te poartă spre Palatul Buda sau Palatul Regal. Construit în secolul XIV, a fost reședința familiei regale. Începând cu anul 1987 casteleul este inclus în patrimoniul UNESCO, fiind una dintre cele mai reprezentative clădiri din Ungaria. Construcția actuală diferă mult de cea originală, castelul find distrus în repetate rânduri de-a lungul anilor.

Domeniul castelului constituie o veritabilă promenadă, oferind vederi panoramice asupra celor două maluri ale fluviului. Carol Robert de Anjou a extins domeniul castelului, urmând ca perioada cea mai înfloritoare să fie sub domnia regelui Mathias Corvin. În incinta castelului se poate vizita Galeria Națională, care conține cele mai importante piese din patrimoniul Ungariei. Din zona de promenadă se pot face fotografii, Palatul Parlamentului fiind cea mai iconică imagine pentru Budapesta.

De neratat este croaziera cu vaporașul pe Dunăre. Sunt mai multe variante, în urma unor documentări pe internet am ales compania Danube Legend. Au vaporașe frumoase, rezervarea se poate face online, costul unui bilet în perioada în care am fost eu era în jur de 20 Euro/persoană cu facilități pentru elevi, studenți și copii. Din partea lor primești o băutură și ghidaj turistic inclusiv în limba română. Croaziera durează cam o oră, existând și varianta cu o pauză de 45 de minute pe Insula Margareta. Dacă vrei să-ți impresionezi iubita este disponibilă și varianta cu cina luată pe vapor, ceva mai costisitoare dar… în cazul tău poate merită.

Budapesta se face remarcată prin arhitectura sa, cu elemente care îți aduc aminte de Viena și de orașul meu, Arad, dar are totuși o amprentă proprie, un stil care o face unică. Bulevardele largi și zonele pietonale animate de mulțimea de turiști te îndeamnă să explorezi și să vizitezi magazinele, restaurantele și terasele orașului. Încă din seara în care am ajuns am vizitat Hard Rock Cafe -ul local. Chiar dacă burger-ul nu a fost tocmai pe gustul meu, am admirat multitudinea de obiecte expuse pe pereții restaurantului.

Dacă ai timp, vizitează Biblioteca Națională, Muzeul Național de Istorie și Parlamentul. Biletele de intrare nu sunt tocmai ieftine, dar merită. Eu am ratata parlamentul, dar cu siguranță îl voi vedea la următoarea vizită. Mâncarea în Budapesta este bună, pe gustul meu iar dacă ești ca mine amator de bucătărie italiană îți recomand să mergi neapărat la Trattoria Venezia. Au o pizza excelentă și personal foarte atent la nevoile tale. Este bine de știut că lucrătorii din turism sunt vorbitori de limbă engleză, noi cel puțin nu am avut probleme de comunicare nici când am cumpărat o apă de la marketul din colț nici la muzee sau restaurante. Pentru noi a fost o vacanță frumoasă, cu siguranță vom mai merge, mai avem încă multe locuri de vizitat pe care nu le-am văzut în cele cinci zile petrecute în Budapesta.

Sovata resurrected

După 50 de ani, am revenit în stațiunea Sovata. Hai să-ți povestesc cum a fost acolo. Rămâi alături de mine pentru a afla dacă merită să petreci un weekend în secuime.

Grație turismului bugetar, adică cel de se face pe baza voucherelor și a cardurilor de vacanță, m-am gândit să ne oferim o mini vacanță de toamnă. Cum concediul soției se suprapunea cu o perioadă în care nu prea aveam nimic planificat, am luat harta la frunzărit și am căutat o locație în care să petrecem câteva zile de relaxare. Eu ca eu, dar simțeam că Doina are nevoie să-și încarce bateriile și știam că poate să facă asta doar într-o zonă liniștită, cu aer curat, unde să facem multă mișcare.

Mi-am adus aminte că am văzut un reportaj despre cum a renăscut stațiunea Sovata și m-am gândit că aș putea merge acolo, să mă conving că este așa. Singurele mele amintiri legate de stațiunea Sovata, sunt mai vechi de jumătate de secol (doamne ce bătrân sunt) și se rezumă la câteva fotografii cu moaca mea disperată și traumatizată de frică, în fața unui urs împăiat. Aveam să aflu că ursul împăiat încă mai este de actualitate, doar că acum îl pozează o domnișoară cu un aparat digital, mult mai drăguță decât fotograful cu Zenit 3 de pe vremea mea. Cum a fost după 50 de ani în Sovata? Rămâi alături de mine și vei afla!

Cu gândul la plecare, am început să caut oferte de cazare pe Booking și pot să vă spun că mi-a fost destul de greu să fac o alegere. Majoritatea pensiunilor și hotelurile din stațiune arată bine spre foarte bine, prețurile sunt ușor mai mari în comparație cu alte stațiuni de genul, dar se vede treaba că oamenii se întrec în a oferii tot ce pot ei mai bun. Toate pensiunile la care am sunat, acceptau plata prin vouchere sau carduri de vacanță, ba mai mult au acceptat să fac rezervare fără plată în avans și au luat în considerare discount-ul pe care îl am eu pe Booking.com. Deoarece intenționam să ne mișcăm mult, ne-am dorit să nu fim legați de un program anume, prin urmare am ales să luăm doar cazare, fără masă. În final ne-am oprit la Pensiunea Comfort, cotată cu 3 stele, dar care față de alte hoteluri din această categorie, oferă mult peste. Activitatea mea se intersectează destul de des cu domeniul HoReCa, am termeni de comparație, și pot să îți spun că rareori am văzut atât de multă atenție la detalii. De la asortarea cromatică a camerelor cu mobilierul, până la potrivirea culorii minibarului din cameră cu picioarele mobilei, totul a fost atent ales. Scorul 9,8 de pe Booking.com spune tot.

Personalul a fost foarte amabil și atent la nevoile noastre, s-au străduit să ne facă șederea cât mai plăcută. Cu toate că era extra sezon, nu am simțit asta. Curățenia și serviciile au fost de nota 10. Pensiunea are o sală de mese și o bucătărie complet utilată, în care poți să îți prepari singur un mic dejun, prânzul sau cina. Nu știu dacă acesta este regimul permanent sau în sezon oferă ei mic dejun, mie mi-a convenit pentru că puteam să-mi pregătesc eu ce voiam și când voiam. De regulă noi mâncam doar micul dejun la pensiune, pentru restul meselor am ales să testăm restaurantele din stațiune. Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut la Bello Pizza & Grill și Ciuperca Mică. Ca o concluzie, cazarea a fost super ok, vă recomand pensiunea și cu siguranță dacă va mai fi să merg în Sovata, voi trage acolo și eu.

Cam atât despre cazare, nu m-au plătit să le fac reclamă, deci punct. Când m-am gândit să mergem în zona respectivă, invariabil mi-au venit în minte scandalurile mediatice legate de secuime, de faptul că refuză să vorbească în limba română etc. Păi hai să lămurim asta de la început. Comunitatea este formată majoritar din vorbitori de limbă maghiară, dar mie personal nu mi s-a întâmplat ca odată ce am salutat cu ”Bună ziua” să nu mi se răspundă în limba română. Că nu a fost ea cea mai bună versiune a limbii române este altceva, dar mereu a existat bună intenție. Din păcate la mine în Arad nu toată lumea care lucrează în domeniul ospitalității este capabilă să vorbească în altă limbă decât cea maternă. La un moment dat am mers să-mi cumpăr un langoș, chiar lângă Lacul Ursu este o terasă unde fac un langoș tare bun. Sistemul funcționează pe bază de comandă. Înaintea mea un domn a vorbit cu doamna din spatele tejghelei, în limba maghiară. Când comanda lui a fost gata, a fost chemat în ungurește. Pe mine m-a strigat în românește. Este evident că sunt interesați să facă bani și au învățat că pot face asta doar în timp, câștigând simpatia și încrederea turiștilor. Sincer nu am văzut nici urmă de naționalism acolo. Dacă ar fi să acuz pe cineva de șovinism, aceia ar fi politicienii și mass media, care instigă fie pentru audiență, fie pentru propriile interese.

În Sovata încă se construiește, se construiește mult și bine. Primăria a interzis comerțul stradal, le-a desființat chioșcurile și tarabele, obligând comercianții să-și desfășoare activitatea în interiorul vilelor sau spațiilor destinate comerțului. În timpul șederii mele acolo, am prins Festivalul Dovleacului, tarabele care se văd în majoritatea pozelor sunt destinate acestui eveniment.

De ce să mergi la Sovata? Dacă ești genul care caută liniștea și îți place să faci plimbări în natură, Sovata este pentru tine. Drumul Sării, construit din fonduri europene, este unul dintre punctele de atracție al stațiunii. Cu toate că Lacul Ursu este în centrul stațiunii, odată intrat în pădure, ai parte de liniștea și răcoarea pe care le întâlnești doar departe de oraș. Potecile sunt foarte bune, cu locuri de odihnă, marcate, hărți și semne de orientare sunt la tot pasul, la fel și toalete.

Odată pornit pe Drumul Sării, poți da un tur complet Lacului Ursu și să vizitezi Lacul Aluniș, Lacul Paraschiva, Lacul Verde și Lacul Roșu. Dintre toate, cel mai renumit este Lacul Ursu. Se spune că este cel mai mare lac helioterm din lume și că are cea mai mare concentrație salină de pe planetă. La suprafață, apa are o temperatură de 29°C iar la o adâncime de 1,5 metri, temperatura ajunge la 45°C. Nu am avut posibilitatea să verific asta, ștrandul a fost închis fiind extra sezon. În schimb am vizitat lacurile și Muntele de Sare, o formațiune ciudată, scoasă la iveală după retragerea apelor Mării Mediterane, care în tinerețea planetei spălau Ținutul Secuiesc.

Festivalul Dovleacului din ce m-am documentat pe internet, este un eveniment menit să prelungească sezonul estival. Are loc anual, la bază fiind o competiție de sculptat dovleci. Elevii școlilor din zonă au standuri în care expun dovlecii lor și trebuie să recunosc că am văzut foarte multă creativitate în acest domeniu. De altfel, festivalul debutează cu o paradă a elevilor, însoțiți de 3 husari care defilează prin stațiune. Evenimentul pare să fie foarte popular, toată lumea își decorează casele, pensiunile și restaurantele cu dovleci. Foarte tare! Mie mi-a plăcut și nu poți să nu apreciezi implicarea tuturor locuitorilor în acest eveniment.

Într-una din zile în care a plouat și vremea nu a fost favorabilă drumețiilor, am ales să mergem să vizităm salina de la Praid. Impresionantă prin mărime, nu ai cum să nu te întrebi cum au extras atât de multă sare de aici. Intrarea în mină se face tot la 30 de minute cu autobuzul, prețul unui bilet este de 50 de lei. Am înțeles că sunt și variante de abonament pentru mai multe zile, probabil este rentabil pentru cei care urmează tratamente pentru diferite afecțiuni respiratorii. Noi am stat cam două ore, timp în care am străbătut întreaga salină. Praid-ul ca stațiune nu se compară cu Sovata. Pare mai mult o comună minieră, nicidecum stațiunea cochetă care este Sovata. Ca o concluzie, nu aș merge la Praid decât în vizită, pentru salină. Distanța Dintre Sovata și Praid este de aproximativ 15 km. Chiar dacă nu ai mijloc de transport propriu, sunt suficiente mijloace de transport în comun care fac legătura.

Dacă ar fi să trag o concluzie asupra vacanței noastre la Sovata, pot spune cu sinceritate că a fost frumos. Nu poți rămâne indiferent la serviciile și ofertele de cazare, cel puțin în cazul nostru totul a fost la superlativ. Dacă voi mai merge în Sovata, nu știu, viața este destul de scurtă pentru a repeta o excursie, dar merită să încerci măcar odată să ajungi acolo. Recomand luna octombrie, dacă nu plouă, soarele de toamnă și cromatica pădurii te va inspira să faci fotografii frumoase și să rămâi cu amintiri memorabile de acolo.

Manchester

Cum să te ”pierzi” într-un oraș, vreme de cinci zile fără umbrelă și fără aparat de fotografiat.

Îți spun de la început că această postare stă de ceva timp la dospit în draft-ul blogului pe care tocmai te afli. Asta pentru că multă vreme m-am îndoit de fotografiile care urmează să fie postate, ele fiind cu caracter personal, de amintire, fără prea mari pretenții artistice. Când am planificat plecarea noastră în UK, îmi doream să reușesc să vizitez cât mai multe obiective, rămase nebifate de la vizita precedentă. Doar că mai nou, am probleme cu meniscul la ambii genunchi și conștientizam că nu-mi va fi ușor să străbat orașul la pas, având în vedere dimensiunea lui și gradul IV al leziunilor din genunchii mei. Cum nu intenționam să-mi fac viața și mai grea ducând cu mine o geantă plină cu aparate de fotografiat și alte accesorii, am considerat că telefonul poate fi suficient pentru o escapadă de cinci zile, mai ales că l-am dotat cu un gimbal să pot și filma cu el. Am păstrat acest post pentru blog, nu mi-am dorit nicio clipă să pun pe rețelele sociale pozele și amintirile legate de călătoria mea în Manchester. Cine poftește, să poftească aici. Pe zi ce trece devin tot mai reticent față de rețele, în special de Facebook și Instagram și de algoritmii lor. De aceea eu am de gând să mă mut aici, mai puțini vizitatori, dar mai faini și sper mai consecvenți. Dar să las asta pentru altă dată, sigur va fi o discuție pe această temă, dar nu încă.

Datorită unor bilete cumpărate încă din pandemie la mult trâmbițatul concert de retragere al lui David Coverdale, vocea din Deep Purple și mai apoi Whitesnake, am ajuns să planific în primăvară un city break în Manchester. Cum nu-l mai văzusem pe Sebastian de câteva luni, că doar se căznea cu lucrarea de disertație prin regat, Covidul dădea semne de retragere, ne-am hotărât să plecăm în lume…să ne facem de cap.

Ca de obicei când mergem în UK, alegem să zburăm din Budapesta, zbor direct până în Manchester. O altă variantă de a ajunge acolo, este din Cluj până în Liverpool, apoi o oră de mers cu trenul până în Manchester. Cum față de mine Budapesta este la jumătatea drumului Arad - Cluj, alegem aeroportul Ferencz Liszt și o companie de transport din Timișoara, care pentru 150 lei/persoană, asigură transferul din Arad până la aeroport. Zborul a fost ok, pilotul i-a dat gaz și am aterizat cu câteva minute mai devreme decât era planificat. Cum era de așteptat în Manchester ploua. Compania cu care am zburat fiind una low cost, ne-a lăsat cam pe holdă, cum spunem noi în Ardeal, așa că am avut ocazia să simțim din plin primii stropi de ploaie Made in England, în drum spre poarta aeroportului.

Dacă nu ești obișnuit cu englezii, trebuie să ști că sunt niște miserupiști de prima mână. Știam că din aeroport poți lua autobuzul spre mai toate punctele din oraș, dar marea dilemă era cu ce autobuz, că sunt zeci de linii. După ce ne-am plimbat de vreo două ori cu liftul între etajele aeroportului pentru a ajunge la peronul de autobuze, am poposit în fața unui ghișeu dominat de o doamnă extrem de veselă care se chinuia să explice unor tipi de culoare prin Google Translate, pe unde să o apuce spre destinația lor. Sigur pe mine și pe engleza învățată mai mult din filme și YouTube, dau să intru în conversație cu tipa. Bun. Nu am nici o șansă. Engleza celor din Manchester l-ar pune în mare încurcătură până și pe Shakespeare. Tipa probabil fie ieșea din tură și fumase ceva pe timpul nopții, fie tocmai intrase și nu se trezise din beția de cu o seară înainte. Cert este că am abandonat ideea autobuzului și am trecut la varianta pe bogăție, am chemat un Uber. Drumul a costat 20 de lire, aeroportul fiind foarte departe de oraș. A meritat Uber-ul chiar dacă am plătit aproape cât pe un transfer Arad -Budapesta, engleza șoferului am înțeles-o și eu. Era musulman (ca toți șoferii de Uber pe care i-am întâlnit) și rupea câteva cuvinte pe românește. Cool.

Trebuie să ști că în Anglia hotelul este ceva destul de scump și nu tocmai grozav când vine vorba de calitatea serviciilor. Dacă prinzi pe Booking ceva la 60-70 de lire/noapte ești fericit. Pentru cazare am ales un hotel într-o zonă destul de centrală, liniștită, în apropierea canalului care străbate orașul dintr-un capăt în altul. Din experiențele anterioare aflasem că în hotelurile din Anglia mic dejunul nu este tocmai cel preferat de europenii de pe continent, dacă poți alege o variantă de cazare fără mic dejun, mergi pe aia. În fapt, totul se rezumă la cârnați, fasole, ciuperci și budincă, ceva terci și o cafea proastă dar costă de te rupe. Tocmai de aceea m-am orientat să am și ceva magazine în apropiere și foarte important stație de bus și …tren. Da, ăștia merg cu trenul prin oraș. Mă rog, este un fel de corcitură între tramvai și tren, o struțo-cămilă cu pantograf care fluieră ca trenul. Transportul în comun este foarte bun în Manchester, șoferii sunt adevărați piloți, conduc hardughiile alea cu etaj cu o dexteritate incredibilă și vorba aia, îți poți potrivii ceasul după ei. Orașul este genul smart, pe Google Maps vezi traficul și este ușor să te descurci. La ei accesul în bus se face printr-o singură ușă, cea de la șofer. El este și casier, îți rupe bilet, la el scanezi cardul dacă ai abonament. Nu merge altfel. În felul acesta, chiar dacă primitiv, nimeni nu circulă fără să plătească. Cea mai bună soluție dacă vrei să te plimbi mult, este să cumperi un abonament săptămânal. Eu nu mă pricep la condus mașina, dar și dacă m-aș ști, aș evita șofatul în Anglia. Nu uita că acolo toate sunt pe dos, inclusiv direcția de mers cu mașina, ca să nu mai pomenesc de volan. A, să nu uit. Vezi cum te asiguri când treci strada! Înainte de a cumpăra abonament pentru bus, consultă Google Maps, fă-ți niște itinerarii, vezi ce linii de bus sunt și apoi…alege compania. Da, în Anglia companiile de transport în comun sunt private. Acoperă anumite linii și nu sunt valabile biletele și abonamentele de la una la alta. Cea mai mare companie locală este Stagecoach, acoperă aproape tot Manchesterul, iar noi am plătit 16 lire de persoană pentru o săptămână, călătorii nelimitate. Dacă alegi să mergi cu bus-ul și vrei să-l iei dintr-o stație nu tocmai centrală, nu uita să faci cu mâna șoferului. La fel cu ai noștri și cu italienii, șoferii din Manchester nu au obiceiul să oprească dacă nu li se cere asta. Dacă vrei să cobori, uită-te din timp după butonul de sonerie, și dă-i pe el cu nădejde, altfel te duce până în garaj.

Orașul este construit circular în jurul unei zone administrativ - comerciale. Din păcate primăria nu s-a putut vizita, nici măcar vedea din afară, fiind în proces de reabilitare, era complet îmbrăcată în materiale speciale de protecție. În schimb a meritat vizitată catedrala orașului. Biserica are o istorie bogată, fiind documentată din secolul XII. Construcția a suferit modificări majore de-a lungul timpului, azi fiind una dintre cele mai frumoase din centrul Angliei. Am avut norocul să prindem corul la repetiții. Sună într-un mare fel.

Primele consemnări istorice cu privire la Manchester datează din secolul I, când pe locul actualului oraș se regăsea un castru roman. Englezii nu fac mare tămbălău pe seama acestui fapt, au păstrat câteva ziduri într-o zonă care se numește Roman Gardens. În schimb se laudă cu dezvoltarea orașului în perioada Revoluției Industriale din secolul al XIX-lea, când orașul devine un important centru industrial al Angliei. Prezența a două prestigioase universități, contribuie din plin la avântul economic al orașului. Pentru a marca succesul din această perioadă, în zilele noastre se poate vizita Muzeul Științei și al Industriilor. Mare parte din muzeu este dedicată industriei textile, care a fost cea mai importantă ramură industrială din Manchester, dar se regăsesc și exponate foarte interesante din alte domenii ale științelor. În muzeu este expus unul dintre primele 5 automobile Rolls Royce, lansat oficial în decembrie 1904. Manchester a fost leagănul companiei fondate de către Henry Royce și Charles Rolls, care au definit eleganța și fiabilitatea automobilelor britanice. De asemenea muzeul îl găzduiește pe Baby, cunoscut și ca Small-Scale Experimental Machine, primul computer cu program stocat. A fost construit la Universitatea din Manchester de către Frederic Williams, Tom Kilburn și Geoff Tootill. Asta se întâmpla în anul 1948 și a fost prima mașinărie de calcul care conținea toate elementele esențiale pentru un computer digital. Nu puteam rata expoziția de fotografie lui Sebastião Salgado : Amazonia, o complexă și rafinată documentare în imagini alb negru a junglei amazoniene, expusă într-o superbă galerie. Pentru toate acestea Science and Industry Museum este un obiectiv care merită vizitat și trebuie să știți că nu se plătește bilet de intrare. De altfel toate instituțiile de cultură aflate sub administrarea municipalității sunt cu intrare liberă, dar acceptă donații.

Zona centrală a orașului găzduiește Biblioteca Centrală, una dintre cele mai mari din Anglia. Orașul Manchester a fost prima administrație locală din Anglia care a oferit locuitorilor o bibliotecă publică. Se întâmpla în anul 1852, la doi ani după adoptarea Legii bibliotecilor publice din 1850. Deschiderea oficială s-a făcut printr-o ceremonie la care a participat Charles Dickens. Biblioteca publică a fost mutată de-a lungul timpului în mai multe locații, pentru ca în anul 1934 să fie deschisă în actuala locație. Deschiderea oficială a fost făcută de către regele George al V-lea care în discursul său a menționat ”In the splendid building which I am about to open, the largest library in this country provided by a local authority, the Corporation have ensured for the inhabitants of the city magnificent opportunities for further education and for the pleasant use of leisure”. Întreaga zonă este dominată de un complex arhitectural caracteristic Angliei, dacă ai un obiectiv suficient de larg, poți face fotografii interesante.

Cum spuneam la început, unul dintre motivele pentru care am călătorit în Manchester a fost concertul de retragere al lui David Coverdale. Am cumpărat biletele în 2021, pe când Covidul ne ținea în case cu masca pe figură. Îmi aduc aminte că primele role cu bandă înregistrate de mine, au fost cu Whitesnake - Ready an’ Willing și Foreigner - Head Games. Au fost albume de referință în adolescența mea, le-am ascultat la bine și la greu. Mi-au deschis pasiunea pentru muzica rock și au contribuit la activitatea mea în domeniul muzical, m-au inspirat în cei 10 ani, în care am cântat prin diverse trupe locale. Faptul că aveam posibilitatea să-mi văd idolii împreună pe scenă, într-un singur concert- eveniment la care aveau să participe și Europe, o altă trupă emblematică pentru mine, a fost suficient să cumpăr acele bilete. Și bine am făcut. Pe Whitesnake puteam să-i văd în România în luna iulie alături de Kiss, dar Coverdale a întrerupt turneul la câteva zile după concertul din Manchester. Așa că am avut ocazia să mă bucur de aproape 4 ore de muzică, patru ore intense care au trecut atât de repede. Poate a fost șansa mea să-l văd măcar odată.

Englezii sunt ciudați în multe privințe, dar un lucru este bine întipărit în conștiința lor. Empatia și respectul pentru cei din jur. Sunt poate la fel de gălăgioși ca italienii, le place băutura, sunt în stare să zacă în pub-uri până merg la serviciu, dar îți respectă drepturile. Poate de aceea au și o toleranță foarte mare față de minorități, iar în Manchester minoritatea LGBT beneficiază de un cartier întreg. Dacă treci prin Manchester, nu rata o vizită în Gay Village. Dacă ești mai homofob sau ai anumite rețineri, mergi ziua, dacă nu …poți încerca și seara. Eu am trecut pe acolo ziua pentru că așa s-a nimerit. Este o experiență, poți să te oprești la o terasă, chiar pe malul canalului și sigur poți vedea la lucru ecluzele care permit navigarea pe canal. Sunt multe familii care chiar locuiesc pe acele ambarcațiuni, niște bărci lungi și înguste care se întrec în frumusețe. Dacă ești pasionat de football nu trebuie să ratezi muzeul dedicat acestui sport. Cum orașul are două echipe renumite și o istorie bogată dedicată acestui sport, muzeul este pe măsură. Aici vei plăti taxă de intrare. În zona centrală poți face cumpărături, mall-ul Arndale este situat în zona Piccadilly Station și tot acolo găsești o mulțime de magazine de lux.

Orașul unirii, Alba Iulia

Subestimat, un oraș care merită atenția voastră dar puțin promovat. Merită alocate câteva zile să descoperi acest oraș pe care eu l-am găsit … cochet.

Alături de soție și cu câteva vouchere de vacanță în buzunar, rămase nefolosite din cauza molimei, finalul de septembrie l-am făcut în Alba Iulia. Auzisem multe despre oraș, dar ignoranța și lipsa timpului au conlucrat să nu ajung decât acum să-l vizitez. Acest oraș care a reușit să se vândă bine, chiar foarte bine, este un exemplu despre cum marketingul și bunăvoința au reușit.

Pentru că sunt pretențios când vine vorba de perna pe care pun capul, am făcut puțină documentare pe booking pentru a găsii o cazare decentă, care să accepte plata cu vouchere și să fie cât se poate de aproape de centrul orașului. Nu obișnuiesc să recomand sau să fac reclamă cuiva fără să fiu plătit pentru asta, dar de data asta voi face o excepție. La 260 de lei/noapte, pensiunea Ave, Alba! este ceea ce îți dorești, așa că dacă ai drum prin Alba Iulia, profită de ospitalitatea lor.

Camera spațioasă, baia imensă și curățenia îți vor face șederea mai plăcută. Ca poziționare este la nici 10 minute de mers pe jos de intrarea în cetate, traversezi un parc și ajungi la intrarea principală.

Orașul este construit peste un castru roman, Apulum, ulterior Alba Iulia devenind reședința principilor Transilvaniei și implicit capitala acesteia. Moment important în istoria orașului îl constituie anul 1918 când acesta devine epicentrul unirii Transilvaniei cu Regatul României. Pe baza acestor evenimente istorice, orașul își axează în ultimii ani strategia de dezvoltare, înțelegând rapid că punerea în valoare a monumentelor existente va atrage turiști, ceea ce implicit va duce la dezvoltarea orașului. Cetatea este construită între anii 1716-1735 după planul arhitectului Giovanni Morando Visconti în stil Vauban. Denumită Cetatea Alba Carolina, găzduiește în interior Catedrala Romano-Catolică, Catedrala Încoronării, Muzeul și Sala Marii Uniri o bibliotecă și celula lui Horea, Cloșca și Crișan. Accesul în cetate se face prin șase porți.

Întreg ansamblul arhitectural este dominat de cele două catedrale. Cea mai veche și mare dintre ele, Catedrala Romano-Catolică (cu o lungime de 91 m în ax), a început să fie construită în jurul anului 1001, a fost distrusă în timpul invaziei tătare din anul 1242 și reconstruită în forma actuală în anul 1291. În interior se găsesc sarcofagele lui Iancu de Hunedoara, al fiului său Ladislau, Reginei Izabella și Ioan Sigismund.

Catedrala Ortodoxă, cunoscută și sub numele de Catedrala Încoronării, a fost construită în anul 1922 și a găzduit ceremonia de încoronare a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, ca suverani ai României Mari la data de 15 octombrie 1922. Alături de muzeul de istorie care adăpostește o impresionantă expoziție și de Sala Unirii, mai poți vizita Obeliscul, ridicat în amintirea lui Horea, Cloșca și Crișan și îți recomand o plimbare prin șanțurile de apărare care înconjoară cetatea. Pentru a acoperii toate aceste obiective, vei avea nevoie cam de o zi. Ora 12 este dedicată schimbului de gardă, deci încearcă să fi în preajma Catedralei Romano-Catolice pentru a-l vedea. Dacă ești pe grabă și nu vrei să iei la pas șanțurile cetății, poți opta pentru trotinete, scutere și biciclete, pe care le poți închiria la cetate. Dacă totuși mergi pe jos, ai ocazia să tragi la o terasă sau un restaurant.

Dacă ai un weekend liber și un buget de 700 – 1000 de lei pe care vrei să-i cheltuiești îți recomand ca destinație Sighișoara. Pentru că se întrevedea un weekend extrem de însorit și călduros, am decis să vizitez acest oraș, să-mi ofer o mini vacanță după o perioadă destul de agitată. Mereu m-au fascinat orașele fortificate, Sighișoara aflându-se la doar 400 de kilometri de Arad pare destinația perfectă, așa că am decis să merg alături de soție, într-o mică vacanță. În urma unei documentări pe net, am descoperit că Sighișoara face parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO, deci da, trebuie vizitat. Ne place să vizităm, ne plac muzeele, ne place să ne plimbăm, să fac fotografii. Am băgat într-un troler câteva tricouri, un aparat de fotografiat și am pornit.

De regulă când merg în vacanță îmi fac rezervarea cazării pe booking, caut locații decente care să îmi asigure un raport calitate - preț cât mai bun. În Sighișoara soția a dat peste un hotel tare fain, Hotel Korona. Gazde primitoare, camere mari, spațioase și foarte curate iar pe booking beneficiezi de reduceri conform programului de loialitate Genius. Hotelul dotat cu toate facilitățile are și o bucătărie tare bună, gurmand cum sunt, am apreciat pozitiv acest aspect.

Mi-am luat două nopți de cazare, pentru care am plătit în jur de 600 lei, având și micul dejun inclus. După check - in, a urmat o scurtă recunoaștere a zonei și desigur identificarea principalelor obiective care urmau să fie vizitate în ziua următoare.

Principala atracției a orașului este centru istoric, construit pe vârful unei coline, în jurul Turnului cu ceas. Întreg centrul istoric este înconjurat de un zid, care asigura securitatea cetății și al cărui lungime era de aproape 1 kilometru. Pe lângă zid, azi mai regăsim 9 turnuri din cele 14 inițiale și trei bastioane. În trecut fiecare turn aparținea unei bresle din oraș. Cel mai înalt este Turnul cu ceas, construcție care a avut rol administrativ, azi găzduind Muzeul de istorie.

Ceasul din turn a fost fabricat de către Johann Kirschel, mecanismul său fiind schimbat în 1906 cu unul fabricat în Elveția. În 1964, mecanismul a fost modernizat, azi fiind comandat de un motor electric. Ceasul este decorat cu mai multe figurine din lemn de tei, care simbolizează zilele săptămânii și care se schimbă la ora 0:00. De asemeni ora 6 și ora 18 sunt reprezentate de doi îngerași care se schimbă la aceste ore, simbolizând ziua și noaptea.

De la Turnul cu ceas nu ai cum să ratezi o străduță care te duce până la Scara acoperită. Interesantă datorită funcționalității ei, scara asigura accesul elevilor la școala situată pe cel mai înalt punct al orașului. Cele 176 de trepte sunt o provocare dacă înainte de a le urca ai avut imprudența să mănânci o ceafă la grătar și să o stropești cu bere. În weekend locul este destul de vizitat, sunt mulți fotografi care fac ședințe foto cuplurilor care tocmai au spus, da.

Mergând pe străzile pietruite, inevitabil ajungi la turnuri, care sunt legate de zidul cetății. Spuneam că o parte dintre ele au fost dărâmate, dar din păcate din cele nouă rămase doar Turnul cu ceas este accesibil turiștilor. Poate cel mai frumos, este Turnul Cizmarilor.

Este interesant să descoperi Sighișoara mergând pe străzile înguste și pietruite, arhitectura tipică unui burg transilvănean nu are cum să nu-ți atragă atenția și să te fascineze prin originalitatea sa. Întreaga zonă a centrului istoric este înțesată de pensiuni și taverne care își așteaptă mușterii, anunțând prin plachete afișate la stradă prețuri menite să atragă.

Dacă ai decis să rămâi peste noapte, nu rata un tur prin oraș după înserat. Îți garantez că lumina obscură și felinarele de pe frontispiciul clădirilor vor oferii o ambianță extraordinară, mascând elementele contemporane, te lasă să îți închipui mai bine trecutul. Cum sunt un pasionat de fotografia de stradă , am încercat să surprind câteva aspecte urbane după înserat.

Slovenia, o țară cât un județ, demonstrează că se poate atunci când ști exact ce dorești. Nebăgată în seamă, fiind o mică pată pe harta Europei, Slovenia m-a impresionat și m-a determinat să o trec în wishlistul viitoarelor destinații turistice, pentru că doresc să petrec ceva mai mult timp în această țară.

Călătorind cu mașina, am trecut din Ungaria în Slovenia mergând pe autostrada M70. Isteții au desființat punctul de trecere al frontierei astfel încât nu am știut că suntem pe teren Sloven, decât după ce am fost opriți și taxați pentru lipsa vignetei. Toată tărășenia s-a întâmplat înainte de a ajunge la o benzinărie de unde să îți poți cumpăra vignetă. Deci grijă mare pentru cei care călătoresc în Slovenia, achiziționați vigneta online pentru că nu prea aveți de unde să cumpărați decât după ce primiți o amendă usturătoare. Prima oprire am făcut-o în capitală, în Ljubljana. Un oraș frumos, animat, curat, care este reședința a peste 260.000 de sloveni. Râul Ljubljanica străbate capitala și este o atracție turistică datorită zonelor pietonale și a plimbărilor cu vaporașele, plimbări pentru care plătești în medie 15-20 de euro pentru o oră.

De pe o colină, Castelul Ljubljana domină orașul dar din păcate nu am avut timp să-l vizitez, rămâne pe data viitoare, am certitudinea că oferă o panoramă frumoasă asupra orașului așa că mă voi întoarce cu siguranță pentru câteva fotografii. Am preferat să rămân în zona centrală, de-a lungul râului, să văd podurile care leagă cele două maluri cu zonele pietonale foarte animate și pline de terase. Se poate mânca bine și la prețuri decente la aceste terase.

Lăsând în urmă exotismul Ljubljanei am plecat spre Bled, care era obiectivul nostru principal în Slovenia. Situată în Alpii Iulieni, Bled este cea mai populară stațiune din Slovenia, este construită pe malul lacului Bled, un lac de origine glaciară și tectonică, care are în mijloc o insulă pe care se află mănăstirea Sf. Maria. Lacul este străjuit de un castel medieval, castelul Bled situat pe malul nordic pe înălțimea unui deal.

Cazarea scumpă și nu de ce-a mai bună calitate dacă te raportezi la bani plătiți, s-a dovedit și foarte greu de găsit în luna august. Am plătit 110 euro pentru o cameră mediocră, care te ducea cu gândul la o cameră de hotel de două stele, din perioada comunistă de la noi. Micul dejun în schimb a fost ok și a fost binevenit după excursia făcută la răsărit.

Pe insulă se poate ajunge cu barca, iar dacă mergeți nu ezitați să trageți clopotul. Lacul este înconjurat de o șosea și de alei pietonale așa că dacă vă treziți suficient de dimineață, veți reuși aproape să dați o tură completă la pas. Eu am preferat să caut un loc undeva la înălțime din care să fac câteva fotografii. La un moment dat am găsit o potecă care urca pe versant până la o cafenea, construită complicat pe niște piloni imenși. De acolo am avut o panoramă frumoasă asupra lacului și a insulei. Din păcate la asta s-a limitat șederea mea în Slovenia, am plecat spre Austria, cu gândul că voi revenii în Slovenia pentru o ședere mai îndelungată.

Călătoriile neplanificate sunt preferatele mele, neavând timp să fac multă documentare și pregătire înainte de a pleca, mă las pradă neprevăzutului și am plăcerea de a descoperii ineditul destinației. Așa a fost și cu excursia în Tübingen, posibilitatea de a expune alături de colegii mei din Foto Club Pro Arad în Germania a venit pe neașteptate. Fiind într-o perioadă destul de liniștită din punct de vedere profesional, am ales să fiu prezent acolo și să mă ocup de expoziție. M-am alăturat unei delegații oficiale arădene și am petrecut un weekend prelungit în Germania.

Am împachetat în grabă strictul necesar, am băgat în geanta foto kitul de excursie, X-E3 cu Fujinon XF 18-55 și XF 55-200, îmi doream să nu car nimic suplimentar, să fiu cât mai lejer mai ales că se anunțau zile toride. Cu timpul liber destul de limitat, era important pentru mine să-mi fac timp să explorez puțin orașul, să fac câteva fotografii, să împart experiența aceasta cu voi.

Situat în sud-vestul Germaniei, de-a lungul râului Neckar, în landul Baden-Württemberg, orașul este construit în jurul unui centru vechi, extrem de bine conservat și renovat, dominat de pe înălțimea unei coline de castelul Hohentubingen Castle care funcționează ca muzeu de istorie. Din camera în care am fost cazat, am avut privilegiul să-l văd în fiecare dimineață când deschideam obloanele ferestrelor.

Muzeul găzduiește piese valoroase, este un obiectiv turistic pe care nu trebuie să-l ratezi chiar dacă vei transpira din plin dacă alegi să faci drumul până acolo într-o zi caniculară cum a fost în cazul meu. Taxa de intrare este de 5 euro, în schimbul cărora ai acces la tot spațiul expozițional și primești ghid audio în engleză. Cei din zonă sunt șvabi, un fel de bănățeni de-ai noștri și sunt tare mândri de ei, așa că se laudă că zona ar fi un fel de leagăn al civilizației europene. Printre descoperirile arheologice importante expuse în muzeu, este o sculptură în miniatură, care reprezintă un căluț, piesă a cărei vechime este de 40.000 de ani. Este expusă alături de alte figurine realizate de artiști ancestrali în fildeș de mamut. Merită văzute, impresionează prin finețea și acuratețea detaliilor.

Plecând de la muzeu, am ales să mă pierd câteva ore pe străzile înguste ale orașului, să descopăr viața din centrul vechi, în final am tras la cârciumă unde am ales o halbă de bere locală. Baisinger este o bere produsă în Rottenburg încă din 1775, deci avem din nou tradiție tradiție, cea nefiltrată face toți banii mai ales într-o zi caniculară de vară. Este greu să te limitezi la o halbă, de aceea după una nefiltrată merg gustate și celelalte specialități, pils și brună. Prețurile variază între 2-5 euro pentru o halbă de 0,5 l. Dacă te rupe foamea, o masă costă între 10-30 euro, depinde de locație. Cu 10 euro mănânci o pizza prin centru, dacă vrei ceva mai sofisticat trebuie să pregătești buzunarul. Orașul nu este unul ieftin, nici din punct de vedere al cazării, prețul mediu fiind undeva pe la 100 euro/noapte.

Universitatea Eberhard Karl, una dintre cele mai prestigioase universități din Europa, fondată în secolul XV, găzduiește aproximativ 25.000 de studenți, care dau viață și animează orașul și se alătură celor 85.000 de localnici. Ca turist, am descoperit aici un mixt de tradiție și modernism, un peisaj urban de care nu ai cum să nu te îndrăgostești, un oraș dinamic și plin de viață. Mi-ar face plăcere să revin, poate în alt anotimp, toamna. Oricum, dacă sunteți în apropiere de Stuttgart și aveți timp, vă recomand acest oraș. Un city break de două zile, este ideal pentru a descoperii orașul.