Calin Andra

View Original

Budapesta, cronica unei vacanțe.

Nu știu cum se face dar în ultimii ani, luna mai este destinată călătoriilor. Sub pretextul participării la câte un concert rock, îmi fac bagajul și mă trezesc într-un oraș european cu poftă de colindat. Dacă anul trecut am fost în Manchester pentru Whitesnake, Europe și Foreigner, anul acesta l-am ochit pe Ozzy Osbourne, Def Leppard și Motley Crue. Ozzy trebuia să ne cânte în 17 mai, dar vârsta și nebuniile din tinerețe l-au silit să-și anuleze turneul, deci nu a fost să fie și nici nu cred că voi mai avea ocazia să-l prind într-un concert. În schimb turneul mondial al celor de la Def Leppard și Motley Crue a fost pretextul ideal pentru o vizită la vecina mea, Budapesta. Ne-am cumpărat bilete imediat ce au fost anunțate datele turneului iar cum Budapesta este cel mai apropiat oraș în care aveau concert, am optat pentru capitala Ungariei. 

Nu știu cum este pentru voi, dar pentru mine Budapesta este un oraș în care merg cu plăcere de fiecare dată. Chiar dacă este foarte aproape de mine, la nici 300 de kilometri, ajung în capitala Ungariei destul de rar, de cele mai multe ori ieșiri scurte, dar de data asta aveam de gând să vizitez cam tot ce se poate. Soția mea nu a mai fost în Budapesta, doar în tranzit și voiam să-i fac cunoștință cu un oraș fabulos.

În general cazarea la un hotel decent în capitala Ungariei poate fi scumpă, chiar foarte scumpă și cum bugetul nostru era orientat mai mult spre obiectivele turistice, am căutat alternative mai ieftine. Excursia urma să o facem împreună cu Sebastian, fiul nostru și încă doi prieteni de-ai lui. Ei fiind mai pricepuți în soluții alternative, am apelat la airbnb.com, un site cu apartamente de închiriat. Pentru 1150 de lei am închiriat un studio pentru mine și soție pentru patru nopți. Locația a fost în centrul orașului, în cartierul evreiesc, un apartament curățel și confortabil, care a reușit să te introducă rapid în vibe-ul orașului.

Dacă ești decis să explorezi Budapesta, cel mai bine este să o faci sistematic. Orașul în sine este format prin unirea celor două orașe, Buda și Pesta, despărțite de Dunăre și în același timp unite printr-un șir de poduri. Buda este partea cea mai veche a orașului și zic eu merită vizitată prioritar. Printre cele mai cunoscute obiective este Bastionul Pescarilor, o fortificație/terasă în stil neogotic care se remarcă prin cele șapte turnuri legate de un zid care azi are rol de promenadă. A fost construit între anii 1895 și 1902, fiind aproape complet distrus în cel de-al doilea război mondial și restaurat în perioada 1947-1948.

Vizitarea bastionului este gratuită, accesul în anumite zone se face contra cost dar prețul nu este mare. În apropierea bastionului se află și Biserica Mátyás, una dintre cele mai importante biserici din Ungaria.

Cunoscută și ca Biserica Încoronării, este o biserică romano-catolică construită inițial în anul 1015 de către regele Ștefan cel Sfânt în stil romanic, fiind reconstruită în secolul al XIV-lea în stil gothic. Este cunoscută ca biserica domnească a regatului Ungariei, fiind loc de botez, încoronare și prohodire al membrilor familiei regale. Se pote vizita Muzeul de artă bisericească, capela funerară și turnul. Interiorul bisericii este fabulos, cu siguranță vei face câteva fotografii frumoase.

În zona bisericii se găsește un complex de steret food, mâncare bună și diversificată la prețuri decente. Nu rata berea locală, Soproni, un lager minunat mai ales dacă ajungi acolo într-o zi caniculară.

Din Piața Sfintei Treimi pașii te poartă spre Palatul Buda sau Palatul Regal. Construit în secolul XIV, a fost reședința familiei regale. Începând cu anul 1987 casteleul este inclus în patrimoniul UNESCO, fiind una dintre cele mai reprezentative clădiri din Ungaria. Construcția actuală diferă mult de cea originală, castelul find distrus în repetate rânduri de-a lungul anilor.

Domeniul castelului constituie o veritabilă promenadă, oferind vederi panoramice asupra celor două maluri ale fluviului. Carol Robert de Anjou a extins domeniul castelului, urmând ca perioada cea mai înfloritoare să fie sub domnia regelui Mathias Corvin. În incinta castelului se poate vizita Galeria Națională, care conține cele mai importante piese din patrimoniul Ungariei. Din zona de promenadă se pot face fotografii, Palatul Parlamentului fiind cea mai iconică imagine pentru Budapesta.

De neratat este croaziera cu vaporașul pe Dunăre. Sunt mai multe variante, în urma unor documentări pe internet am ales compania Danube Legend. Au vaporașe frumoase, rezervarea se poate face online, costul unui bilet în perioada în care am fost eu era în jur de 20 Euro/persoană cu facilități pentru elevi, studenți și copii. Din partea lor primești o băutură și ghidaj turistic inclusiv în limba română. Croaziera durează cam o oră, existând și varianta cu o pauză de 45 de minute pe Insula Margareta. Dacă vrei să-ți impresionezi iubita este disponibilă și varianta cu cina luată pe vapor, ceva mai costisitoare dar… în cazul tău poate merită.

Budapesta se face remarcată prin arhitectura sa, cu elemente care îți aduc aminte de Viena și de orașul meu, Arad, dar are totuși o amprentă proprie, un stil care o face unică. Bulevardele largi și zonele pietonale animate de mulțimea de turiști te îndeamnă să explorezi și să vizitezi magazinele, restaurantele și terasele orașului. Încă din seara în care am ajuns am vizitat Hard Rock Cafe -ul local. Chiar dacă burger-ul nu a fost tocmai pe gustul meu, am admirat multitudinea de obiecte expuse pe pereții restaurantului.

Dacă ai timp, vizitează Biblioteca Națională, Muzeul Național de Istorie și Parlamentul. Biletele de intrare nu sunt tocmai ieftine, dar merită. Eu am ratata parlamentul, dar cu siguranță îl voi vedea la următoarea vizită. Mâncarea în Budapesta este bună, pe gustul meu iar dacă ești ca mine amator de bucătărie italiană îți recomand să mergi neapărat la Trattoria Venezia. Au o pizza excelentă și personal foarte atent la nevoile tale. Este bine de știut că lucrătorii din turism sunt vorbitori de limbă engleză, noi cel puțin nu am avut probleme de comunicare nici când am cumpărat o apă de la marketul din colț nici la muzee sau restaurante. Pentru noi a fost o vacanță frumoasă, cu siguranță vom mai merge, mai avem încă multe locuri de vizitat pe care nu le-am văzut în cele cinci zile petrecute în Budapesta.