fotografie comercială de produs
shutterstock_667994098.jpg

Blog de fotografie

Bine ai venit în lumea mea, unde pasiunea pentru fotografie se împletește cu dorința de a explora frumusețea lumii. Sunt un călător, mereu în căutare de noi destinații și experiențe unice, pe care le surprind cu ajutorul aparatului meu foto.

Prin intermediul acestui blog, îmi doresc să împărtășesc cu voi experiențe din călătoriile mele, dar și sfaturi utile legate de fotografie și echipamente.

Benq Screenbar Halo

Benq ScreenBar Halo

Companionul nopților albe în camere întunecate.

Vreau să vă povestesc despre cum mi-am stricat eu ochii. În ultimii ani, m-am ocupat mult de fotografia de produs, în special cea pentru e-commerce, fotografie care presupune multe ore de editare, implicit mult timp petrecut în fața unui ecran. Fotografia e-commerce are scopul de a prezenta descriptiv un produs pe fundal alb, ceea ce înseamnă un contrast mare afișat pe ecran timp îndelungat. Inevitabil a apărut disconfortul la nivelul ochilor, cauzat atât de imaginile editate cât și de diferența mare dintre luminozitatea ecranului și mediul ambiental. Obișnuiesc să editez seara, după ce revin de la studio, când este întuneric și de cele mai multe ori o fac cu lumina stinsă. Monitorul îl țin la o luminozitate de 120 candele/mp, în parametri normali pentru această activitate și pentru nivelul de lumină din spațiul de lucru, dar în timp am început să simt tot mai des disconfort la nivelul ochilor.
Este cunoscut faptul că sursele de lumină din cameră afectează imaginea afișată pe monitor, produc reflexii sau pete de lumină pe monitor, ceea ce te obligă să renunți la ele. Temperatura de culoare a surselor de lumină din cameră pot influența și ele modul în care vedem imaginea pe un monitor, deci multe probleme și cumva trebuie rezolvate.

M-am documentat despre acest fenomen, am studiat soluțiile care pot atenua acest disconfort și am ajuns la concluzia că cel mai eficient lucru este adăugarea de lumină în spațiul din proximitatea monitorului. O lampă de birou este dificil de poziționat, ocupă spațiu pe birou și de cele mai multe ori lumina ei va ajunge pe ecran ca lumină parazită. După multe ore de documentare pe internet am ajuns la concluzia că nu merită investit în ceva ieftin, care să fie un compromis, prin urmare am luat în calcul soluțiile de iluminare ale celor de la Benq, mai ales că monitorul meu este de la acest producător.

Teoretic un screen bar trebuie să lumineze spațiul de pe birou, eventual spatele monitorului fără ca lumina emisă de acesta să ajungă la monitor. Dintre soluțiile oferite de Benq am ales modelul de vârf, Benq ScreenBar Halo. Cu toate că prețul este mare, l-am cumpărat cu 845 de lei în urmă cu câteva luni, specificațiile și modul în care operează sunt de top. Singurul loc unde am găsit în România acest screen bar a fost ReBoxed Designul optic asimetric al lămpii asigură o iluminare bună a biroului fără a se reflecta în ecran. Iluminarea atinge 800 lucși în centru, de la o înălțime de 45 de centimetri, ceea ce este foarte mult. De asemenea temperatura de culoare este variabilă între 2700 - 6500 Kelvin. În ceea ce privește indexul de randare al culori, aven un CRI > 95. Unghiul fascicolului de lumină este de 100 de grade iar tubul lămpii se poate roti pentru o ajustare cât mai precisă a zonei care este luminată. Lampa vine însoțită de o telecomandă sub forma unui puk, accesoriu devenit popular pentru dispozitivele Benq, care se conectează prin bluetooth cu lampa.

Cu ajutorul puk-ului poți seta toți parametrii de care ai nevoie inclusiv modul de operare al lămpii. Combinațiile posibile sunt: lampa principală, lampa principală și lumina pentru fundal sau doar lumina pentru fundal. Tot din puk se setează intensitatea luminoasă și temperatura de culoare în peste 100 de trepte. Există și un mod de operare automat care se bazează pe un senzor care măsoară iluminatul ambiental și calculează automat nivelul necesar de lumină. Cu ajutorul puk-ului se pot înregistra preseturi pentru a le accesa mai ușor în funcție de sceneraiile necesare.

Alimentarea lămpii se face prin intermediul unui cablu care se termină într-o mufă USB-A pe care în cazul meu am conectat-o la una dintre mufele USB ale monitorului. Pentru mine nu a contat dar în pachet se găsește și un adaptor pentru montarea pe ecrane curbate, asta în cazul în care deți așa ceva.

Dacă ar fi să trag o concluzie și să fac o recomandare, pot să spun doar că este scumpă dar merită. Am văzut monitoare destul de bune la prețul cu care vine această lampă, dar dacă ai nevoie de o soluție pentru a lumina biroul și pentru a îmbunătății confortul ochilor, este cea mai bună variantă.

Budapesta, cronica unei vacanțe.

Budapesta

Locul în care mereu revin cu plăcere, un fel de Arad dar mai mare, mai primitor, în care nu te plictisești niciodată.

Nu știu cum se face dar în ultimii ani, luna mai este destinată călătoriilor. Sub pretextul participării la câte un concert rock, îmi fac bagajul și mă trezesc într-un oraș european cu poftă de colindat. Dacă anul trecut am fost în Manchester pentru Whitesnake, Europe și Foreigner, anul acesta l-am ochit pe Ozzy Osbourne, Def Leppard și Motley Crue. Ozzy trebuia să ne cânte în 17 mai, dar vârsta și nebuniile din tinerețe l-au silit să-și anuleze turneul, deci nu a fost să fie și nici nu cred că voi mai avea ocazia să-l prind într-un concert. În schimb turneul mondial al celor de la Def Leppard și Motley Crue a fost pretextul ideal pentru o vizită la vecina mea, Budapesta. Ne-am cumpărat bilete imediat ce au fost anunțate datele turneului iar cum Budapesta este cel mai apropiat oraș în care aveau concert, am optat pentru capitala Ungariei. 

Nu știu cum este pentru voi, dar pentru mine Budapesta este un oraș în care merg cu plăcere de fiecare dată. Chiar dacă este foarte aproape de mine, la nici 300 de kilometri, ajung în capitala Ungariei destul de rar, de cele mai multe ori ieșiri scurte, dar de data asta aveam de gând să vizitez cam tot ce se poate. Soția mea nu a mai fost în Budapesta, doar în tranzit și voiam să-i fac cunoștință cu un oraș fabulos.

În general cazarea la un hotel decent în capitala Ungariei poate fi scumpă, chiar foarte scumpă și cum bugetul nostru era orientat mai mult spre obiectivele turistice, am căutat alternative mai ieftine. Excursia urma să o facem împreună cu Sebastian, fiul nostru și încă doi prieteni de-ai lui. Ei fiind mai pricepuți în soluții alternative, am apelat la airbnb.com, un site cu apartamente de închiriat. Pentru 1150 de lei am închiriat un studio pentru mine și soție pentru patru nopți. Locația a fost în centrul orașului, în cartierul evreiesc, un apartament curățel și confortabil, care a reușit să te introducă rapid în vibe-ul orașului.

Budapest. Cartierul evreiesc.

Dacă ești decis să explorezi Budapesta, cel mai bine este să o faci sistematic. Orașul în sine este format prin unirea celor două orașe, Buda și Pesta, despărțite de Dunăre și în același timp unite printr-un șir de poduri. Buda este partea cea mai veche a orașului și zic eu merită vizitată prioritar. Printre cele mai cunoscute obiective este Bastionul Pescarilor, o fortificație/terasă în stil neogotic care se remarcă prin cele șapte turnuri legate de un zid care azi are rol de promenadă. A fost construit între anii 1895 și 1902, fiind aproape complet distrus în cel de-al doilea război mondial și restaurat în perioada 1947-1948.

Budapesta. Bastionul pescarilor.

Vizitarea bastionului este gratuită, accesul în anumite zone se face contra cost dar prețul nu este mare. În apropierea bastionului se află și Biserica Mátyás, una dintre cele mai importante biserici din Ungaria.

Cunoscută și ca Biserica Încoronării, este o biserică romano-catolică construită inițial în anul 1015 de către regele Ștefan cel Sfânt în stil romanic, fiind reconstruită în secolul al XIV-lea în stil gothic. Este cunoscută ca biserica domnească a regatului Ungariei, fiind loc de botez, încoronare și prohodire al membrilor familiei regale. Se pote vizita Muzeul de artă bisericească, capela funerară și turnul. Interiorul bisericii este fabulos, cu siguranță vei face câteva fotografii frumoase.

În zona bisericii se găsește un complex de steret food, mâncare bună și diversificată la prețuri decente. Nu rata berea locală, Soproni, un lager minunat mai ales dacă ajungi acolo într-o zi caniculară.

Din Piața Sfintei Treimi pașii te poartă spre Palatul Buda sau Palatul Regal. Construit în secolul XIV, a fost reședința familiei regale. Începând cu anul 1987 casteleul este inclus în patrimoniul UNESCO, fiind una dintre cele mai reprezentative clădiri din Ungaria. Construcția actuală diferă mult de cea originală, castelul find distrus în repetate rânduri de-a lungul anilor.

Budapesta. Castelul Buda și Dunărea

Domeniul castelului constituie o veritabilă promenadă, oferind vederi panoramice asupra celor două maluri ale fluviului. Carol Robert de Anjou a extins domeniul castelului, urmând ca perioada cea mai înfloritoare să fie sub domnia regelui Mathias Corvin. În incinta castelului se poate vizita Galeria Națională, care conține cele mai importante piese din patrimoniul Ungariei. Din zona de promenadă se pot face fotografii, Palatul Parlamentului fiind cea mai iconică imagine pentru Budapesta.

Budapesta. Parlamentul maghiar

De neratat este croaziera cu vaporașul pe Dunăre. Sunt mai multe variante, în urma unor documentări pe internet am ales compania Danube Legend. Au vaporașe frumoase, rezervarea se poate face online, costul unui bilet în perioada în care am fost eu era în jur de 20 Euro/persoană cu facilități pentru elevi, studenți și copii. Din partea lor primești o băutură și ghidaj turistic inclusiv în limba română. Croaziera durează cam o oră, existând și varianta cu o pauză de 45 de minute pe Insula Margareta. Dacă vrei să-ți impresionezi iubita este disponibilă și varianta cu cina luată pe vapor, ceva mai costisitoare dar… în cazul tău poate merită.

Budapesta se face remarcată prin arhitectura sa, cu elemente care îți aduc aminte de Viena și de orașul meu, Arad, dar are totuși o amprentă proprie, un stil care o face unică. Bulevardele largi și zonele pietonale animate de mulțimea de turiști te îndeamnă să explorezi și să vizitezi magazinele, restaurantele și terasele orașului. Încă din seara în care am ajuns am vizitat Hard Rock Cafe -ul local. Chiar dacă burger-ul nu a fost tocmai pe gustul meu, am admirat multitudinea de obiecte expuse pe pereții restaurantului.

Dacă ai timp, vizitează Biblioteca Națională, Muzeul Național de Istorie și Parlamentul. Biletele de intrare nu sunt tocmai ieftine, dar merită. Eu am ratata parlamentul, dar cu siguranță îl voi vedea la următoarea vizită. Mâncarea în Budapesta este bună, pe gustul meu iar dacă ești ca mine amator de bucătărie italiană îți recomand să mergi neapărat la Trattoria Venezia. Au o pizza excelentă și personal foarte atent la nevoile tale. Este bine de știut că lucrătorii din turism sunt vorbitori de limbă engleză, noi cel puțin nu am avut probleme de comunicare nici când am cumpărat o apă de la marketul din colț nici la muzee sau restaurante. Pentru noi a fost o vacanță frumoasă, cu siguranță vom mai merge, mai avem încă multe locuri de vizitat pe care nu le-am văzut în cele cinci zile petrecute în Budapesta.

Audiența și arta

De câteva zile mă macină o dilemă, speram să-mi treacă dar duduie în creierul meu precum o bormașină într-o dimineață de weekend. La un moment dat mi-a apărut în feedul de pe Facebook o postare de la Actence, o imagine pe care scria: Stop creating art for your audience, Start creating an audience for your art (Încetează să creezi artă pentru audiență, Creează o audiență pentru arta ta).

De aici și dilema mea. Sunt convins că mulți artiști, în special cei din domeniul artelor vizuale și cred că în special fotografii, fac artă pentru audiență. Pentru a câștiga expunere, urmăritori, notorietate, like-uri și nu în ultimul rând bani, calea cea mai ușoară este să urmezi tendința pieței și să speri că audiența se va opri asupra ta. Un fel de ruletă măsluită, de cele mai multe ori cu ajutorul adds-urilor de pe rețelele sociale. Întrebările care derivă din asta și care mă macină sunt: Te reprezintă audiența? Ești autentic? Artist sau antreprenor de succes?

Răspunsurile mele pleacă de la considerentul că artistul trebuie să se concentreze mai mult pe crearea de artă autentică și să se axeze pe ceea ce simte el că este important, în loc să-și orienteze creațiile în funcție de gusturile publicului. În loc să încerce să se adapteze la cerințele și preferințele audienței, artistul trebuie să-și dezvolte propriul stil și să-și exprime sinceritatea, originalitatea și creativitatea prin arta pe care o face. În multe cazuri, artistul se poate simți presat să urmeze anumite tendințe sau să producă lucrări care să se vândă mai bine, în loc să creeze ceva cu adevărat autentic și personal. Cred că este important ca el să-și găsească propriul echilibru între crearea de artă autentică și atragerea de audiență pentru această artă. O audiență devotată poate fi benefică pentru succesul unui artist, dar nu ar trebui să fie singurul motiv pentru care se creează artă.

Cum spuneam mai sus, pentru un artist mai contează și calitatea audienței, gradul ei de urmărire, constituirea audienței sub forma unui ”trib” care să-l urmeze pe artist, să-l susțină. Audiența generată de arta autentică, care reprezintă viziunea artistului poate fi mai mică decât cea generată de lucrări populare dar este mai stabilă, implicată și loială artistului.

Dileme, dileme, dileme…

Calin AndraComment
Fotografia, artă sau consumerism

“There is nothing worse than a sharp image of a fuzzy concept.”

Azi, pe 11 ianuarie sărbătorim Ziua Artei Fotografice în România, prin urmare despre ce se poate scrie azi dacă nu despre fotografie. Nu vreau să vorbesc foarte mult despre 11 ianuarie, dar pentru cine nu știe, este ziua de naștere al lui Carol Popp de Szathmari. Pictor, grafician și fotograf maghiar, născut la 1812 în Cluj (Imperiul Austriac la acea vreme), a fost primul fotograf/documentarist, pionier al fotografiei la nivel european. Doar că azi mă voi referi la alt personaj remarcabil, Ansel Adams, care pe lângă numeroasele fotografii, ne-a lăsat drept moștenire o întreagă filozofie vizuală, mai mult sau mai puțin cunoscută de fotografii contemporani.

Pentru că trăim într-o lume dominată de consumerism, era de așteptat ca acesta să pătrundă și pe terenul artelor, cel mai prolific mediu de incubație pentru el dovedindu-se a fi cel audio-vizual, fotografia fiind parcă cea mai afectată. Atât de afectată încât stau și mă întreb dacă ea mai există ca formă de artă sau este doar o piață de desfacere pentru echipamente. Oare este mai valoroasă fotografia de azi decât cea de acum 100 de ani? Este ea mai bună?

Uneori îi invidiez pe pictori, sculptori sau graficieni. Am impresia că arta lor este mai pură, mai organică. Dalta sculptorului este daltă, pensula este pensulă și pânza, pânză. Nu se perfecționează anual, este așa de secole și arta este pură și aduce bucurie. Am tot văzut diferite discuții pe grupuri de fotografie, toate se canalizează mai mult în jurul perfecționării tehnologice a echipamentului decât în jurul fotografiei. Valoarea unei fotografii se evaluează în sharpness, gamă dinamică, mega pixeli, culori și nu în ultimul rând în performanța în lumină scăzută. Nimeni nu mai vorbește despre scopul fotografiei, despre fotografie ca formă de exprimare, despre fotografie ca artă. Nu vreau să critic, nu am expertiza necesară, dar acum că tot sărbătorim ziua fotografiei, aș vrea să ne aplecăm mai mult asupra vorbelor lui Ansel Adams care spunea: ”There is nothing worse than a sharp image of a fuzzy concept” adică: ”Nu există nimic mai rău decât o imagine clară a unui concept neclar”. Spor la fotografiat și un an rodnic.

Calin AndraComment
Köszönöm szépen. Lássuk egymást! Mulțumesc frumos. Să ne revedem cu bine!

Sovata resurrected

După 50 de ani, am revenit în stațiunea Sovata. Hai să-ți povestesc cum a fost acolo. Rămâi alături de mine pentru a afla dacă merită să petreci un weekend în secuime.

Grație turismului bugetar, adică cel de se face pe baza voucherelor și a cardurilor de vacanță, m-am gândit să ne oferim o mini vacanță de toamnă. Cum concediul soției se suprapunea cu o perioadă în care nu prea aveam nimic planificat, am luat harta la frunzărit și am căutat o locație în care să petrecem câteva zile de relaxare. Eu ca eu, dar simțeam că Doina are nevoie să-și încarce bateriile și știam că poate să facă asta doar într-o zonă liniștită, cu aer curat, unde să facem multă mișcare.

Mi-am adus aminte că am văzut un reportaj despre cum a renăscut stațiunea Sovata și m-am gândit că aș putea merge acolo, să mă conving că este așa. Singurele mele amintiri legate de stațiunea Sovata, sunt mai vechi de jumătate de secol (doamne ce bătrân sunt) și se rezumă la câteva fotografii cu moaca mea disperată și traumatizată de frică, în fața unui urs împăiat. Aveam să aflu că ursul împăiat încă mai este de actualitate, doar că acum îl pozează o domnișoară cu un aparat digital, mult mai drăguță decât fotograful cu Zenit 3 de pe vremea mea. Cum a fost după 50 de ani în Sovata? Rămâi alături de mine și vei afla!

Cu gândul la plecare, am început să caut oferte de cazare pe Booking și pot să vă spun că mi-a fost destul de greu să fac o alegere. Majoritatea pensiunilor și hotelurile din stațiune arată bine spre foarte bine, prețurile sunt ușor mai mari în comparație cu alte stațiuni de genul, dar se vede treaba că oamenii se întrec în a oferii tot ce pot ei mai bun. Toate pensiunile la care am sunat, acceptau plata prin vouchere sau carduri de vacanță, ba mai mult au acceptat să fac rezervare fără plată în avans și au luat în considerare discount-ul pe care îl am eu pe Booking.com. Deoarece intenționam să ne mișcăm mult, ne-am dorit să nu fim legați de un program anume, prin urmare am ales să luăm doar cazare, fără masă. În final ne-am oprit la Pensiunea Comfort, cotată cu 3 stele, dar care față de alte hoteluri din această categorie, oferă mult peste. Activitatea mea se intersectează destul de des cu domeniul HoReCa, am termeni de comparație, și pot să îți spun că rareori am văzut atât de multă atenție la detalii. De la asortarea cromatică a camerelor cu mobilierul, până la potrivirea culorii minibarului din cameră cu picioarele mobilei, totul a fost atent ales. Scorul 9,8 de pe Booking.com spune tot.

Personalul a fost foarte amabil și atent la nevoile noastre, s-au străduit să ne facă șederea cât mai plăcută. Cu toate că era extra sezon, nu am simțit asta. Curățenia și serviciile au fost de nota 10. Pensiunea are o sală de mese și o bucătărie complet utilată, în care poți să îți prepari singur un mic dejun, prânzul sau cina. Nu știu dacă acesta este regimul permanent sau în sezon oferă ei mic dejun, mie mi-a convenit pentru că puteam să-mi pregătesc eu ce voiam și când voiam. De regulă noi mâncam doar micul dejun la pensiune, pentru restul meselor am ales să testăm restaurantele din stațiune. Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut la Bello Pizza & Grill și Ciuperca Mică. Ca o concluzie, cazarea a fost super ok, vă recomand pensiunea și cu siguranță dacă va mai fi să merg în Sovata, voi trage acolo și eu.

Cam atât despre cazare, nu m-au plătit să le fac reclamă, deci punct. Când m-am gândit să mergem în zona respectivă, invariabil mi-au venit în minte scandalurile mediatice legate de secuime, de faptul că refuză să vorbească în limba română etc. Păi hai să lămurim asta de la început. Comunitatea este formată majoritar din vorbitori de limbă maghiară, dar mie personal nu mi s-a întâmplat ca odată ce am salutat cu ”Bună ziua” să nu mi se răspundă în limba română. Că nu a fost ea cea mai bună versiune a limbii române este altceva, dar mereu a existat bună intenție. Din păcate la mine în Arad nu toată lumea care lucrează în domeniul ospitalității este capabilă să vorbească în altă limbă decât cea maternă. La un moment dat am mers să-mi cumpăr un langoș, chiar lângă Lacul Ursu este o terasă unde fac un langoș tare bun. Sistemul funcționează pe bază de comandă. Înaintea mea un domn a vorbit cu doamna din spatele tejghelei, în limba maghiară. Când comanda lui a fost gata, a fost chemat în ungurește. Pe mine m-a strigat în românește. Este evident că sunt interesați să facă bani și au învățat că pot face asta doar în timp, câștigând simpatia și încrederea turiștilor. Sincer nu am văzut nici urmă de naționalism acolo. Dacă ar fi să acuz pe cineva de șovinism, aceia ar fi politicienii și mass media, care instigă fie pentru audiență, fie pentru propriile interese.

În Sovata încă se construiește, se construiește mult și bine. Primăria a interzis comerțul stradal, le-a desființat chioșcurile și tarabele, obligând comercianții să-și desfășoare activitatea în interiorul vilelor sau spațiilor destinate comerțului. În timpul șederii mele acolo, am prins Festivalul Dovleacului, tarabele care se văd în majoritatea pozelor sunt destinate acestui eveniment.

De ce să mergi la Sovata? Dacă ești genul care caută liniștea și îți place să faci plimbări în natură, Sovata este pentru tine. Drumul Sării, construit din fonduri europene, este unul dintre punctele de atracție al stațiunii. Cu toate că Lacul Ursu este în centrul stațiunii, odată intrat în pădure, ai parte de liniștea și răcoarea pe care le întâlnești doar departe de oraș. Potecile sunt foarte bune, cu locuri de odihnă, marcate, hărți și semne de orientare sunt la tot pasul, la fel și toalete.

Odată pornit pe Drumul Sării, poți da un tur complet Lacului Ursu și să vizitezi Lacul Aluniș, Lacul Paraschiva, Lacul Verde și Lacul Roșu. Dintre toate, cel mai renumit este Lacul Ursu. Se spune că este cel mai mare lac helioterm din lume și că are cea mai mare concentrație salină de pe planetă. La suprafață, apa are o temperatură de 29°C iar la o adâncime de 1,5 metri, temperatura ajunge la 45°C. Nu am avut posibilitatea să verific asta, ștrandul a fost închis fiind extra sezon. În schimb am vizitat lacurile și Muntele de Sare, o formațiune ciudată, scoasă la iveală după retragerea apelor Mării Mediterane, care în tinerețea planetei spălau Ținutul Secuiesc.

Festivalul Dovleacului din ce m-am documentat pe internet, este un eveniment menit să prelungească sezonul estival. Are loc anual, la bază fiind o competiție de sculptat dovleci. Elevii școlilor din zonă au standuri în care expun dovlecii lor și trebuie să recunosc că am văzut foarte multă creativitate în acest domeniu. De altfel, festivalul debutează cu o paradă a elevilor, însoțiți de 3 husari care defilează prin stațiune. Evenimentul pare să fie foarte popular, toată lumea își decorează casele, pensiunile și restaurantele cu dovleci. Foarte tare! Mie mi-a plăcut și nu poți să nu apreciezi implicarea tuturor locuitorilor în acest eveniment.

Într-una din zile în care a plouat și vremea nu a fost favorabilă drumețiilor, am ales să mergem să vizităm salina de la Praid. Impresionantă prin mărime, nu ai cum să nu te întrebi cum au extras atât de multă sare de aici. Intrarea în mină se face tot la 30 de minute cu autobuzul, prețul unui bilet este de 50 de lei. Am înțeles că sunt și variante de abonament pentru mai multe zile, probabil este rentabil pentru cei care urmează tratamente pentru diferite afecțiuni respiratorii. Noi am stat cam două ore, timp în care am străbătut întreaga salină. Praid-ul ca stațiune nu se compară cu Sovata. Pare mai mult o comună minieră, nicidecum stațiunea cochetă care este Sovata. Ca o concluzie, nu aș merge la Praid decât în vizită, pentru salină. Distanța Dintre Sovata și Praid este de aproximativ 15 km. Chiar dacă nu ai mijloc de transport propriu, sunt suficiente mijloace de transport în comun care fac legătura.

Dacă ar fi să trag o concluzie asupra vacanței noastre la Sovata, pot spune cu sinceritate că a fost frumos. Nu poți rămâne indiferent la serviciile și ofertele de cazare, cel puțin în cazul nostru totul a fost la superlativ. Dacă voi mai merge în Sovata, nu știu, viața este destul de scurtă pentru a repeta o excursie, dar merită să încerci măcar odată să ajungi acolo. Recomand luna octombrie, dacă nu plouă, soarele de toamnă și cromatica pădurii te va inspira să faci fotografii frumoase și să rămâi cu amintiri memorabile de acolo.

Cinci zile fără umbrelă în Manchester

Manchester

Cum să te ”pierzi” într-un oraș, vreme de cinci zile fără umbrelă și fără aparat de fotografiat.

Îți spun de la început că această postare stă de ceva timp la dospit în draft-ul blogului pe care tocmai te afli. Asta pentru că multă vreme m-am îndoit de fotografiile care urmează să fie postate, ele fiind cu caracter personal, de amintire, fără prea mari pretenții artistice. Când am planificat plecarea noastră în UK, îmi doream să reușesc să vizitez cât mai multe obiective, rămase nebifate de la vizita precedentă. Doar că mai nou, am probleme cu meniscul la ambii genunchi și conștientizam că nu-mi va fi ușor să străbat orașul la pas, având în vedere dimensiunea lui și gradul IV al leziunilor din genunchii mei. Cum nu intenționam să-mi fac viața și mai grea ducând cu mine o geantă plină cu aparate de fotografiat și alte accesorii, am considerat că telefonul poate fi suficient pentru o escapadă de cinci zile, mai ales că l-am dotat cu un gimbal să pot și filma cu el. Am păstrat acest post pentru blog, nu mi-am dorit nicio clipă să pun pe rețelele sociale pozele și amintirile legate de călătoria mea în Manchester. Cine poftește, să poftească aici. Pe zi ce trece devin tot mai reticent față de rețele, în special de Facebook și Instagram și de algoritmii lor. De aceea eu am de gând să mă mut aici, mai puțini vizitatori, dar mai faini și sper mai consecvenți. Dar să las asta pentru altă dată, sigur va fi o discuție pe această temă, dar nu încă.

Datorită unor bilete cumpărate încă din pandemie la mult trâmbițatul concert de retragere al lui David Coverdale, vocea din Deep Purple și mai apoi Whitesnake, am ajuns să planific în primăvară un city break în Manchester. Cum nu-l mai văzusem pe Sebastian de câteva luni, că doar se căznea cu lucrarea de disertație prin regat, Covidul dădea semne de retragere, ne-am hotărât să plecăm în lume…să ne facem de cap.

Ca de obicei când mergem în UK, alegem să zburăm din Budapesta, zbor direct până în Manchester. O altă variantă de a ajunge acolo, este din Cluj până în Liverpool, apoi o oră de mers cu trenul până în Manchester. Cum față de mine Budapesta este la jumătatea drumului Arad - Cluj, alegem aeroportul Ferencz Liszt și o companie de transport din Timișoara, care pentru 150 lei/persoană, asigură transferul din Arad până la aeroport. Zborul a fost ok, pilotul i-a dat gaz și am aterizat cu câteva minute mai devreme decât era planificat. Cum era de așteptat în Manchester ploua. Compania cu care am zburat fiind una low cost, ne-a lăsat cam pe holdă, cum spunem noi în Ardeal, așa că am avut ocazia să simțim din plin primii stropi de ploaie Made in England, în drum spre poarta aeroportului.

Dacă nu ești obișnuit cu englezii, trebuie să ști că sunt niște miserupiști de prima mână. Știam că din aeroport poți lua autobuzul spre mai toate punctele din oraș, dar marea dilemă era cu ce autobuz, că sunt zeci de linii. După ce ne-am plimbat de vreo două ori cu liftul între etajele aeroportului pentru a ajunge la peronul de autobuze, am poposit în fața unui ghișeu dominat de o doamnă extrem de veselă care se chinuia să explice unor tipi de culoare prin Google Translate, pe unde să o apuce spre destinația lor. Sigur pe mine și pe engleza învățată mai mult din filme și YouTube, dau să intru în conversație cu tipa. Bun. Nu am nici o șansă. Engleza celor din Manchester l-ar pune în mare încurcătură până și pe Shakespeare. Tipa probabil fie ieșea din tură și fumase ceva pe timpul nopții, fie tocmai intrase și nu se trezise din beția de cu o seară înainte. Cert este că am abandonat ideea autobuzului și am trecut la varianta pe bogăție, am chemat un Uber. Drumul a costat 20 de lire, aeroportul fiind foarte departe de oraș. A meritat Uber-ul chiar dacă am plătit aproape cât pe un transfer Arad -Budapesta, engleza șoferului am înțeles-o și eu. Era musulman (ca toți șoferii de Uber pe care i-am întâlnit) și rupea câteva cuvinte pe românește. Cool.

Trebuie să ști că în Anglia hotelul este ceva destul de scump și nu tocmai grozav când vine vorba de calitatea serviciilor. Dacă prinzi pe Booking ceva la 60-70 de lire/noapte ești fericit. Pentru cazare am ales un hotel într-o zonă destul de centrală, liniștită, în apropierea canalului care străbate orașul dintr-un capăt în altul. Din experiențele anterioare aflasem că în hotelurile din Anglia mic dejunul nu este tocmai cel preferat de europenii de pe continent, dacă poți alege o variantă de cazare fără mic dejun, mergi pe aia. În fapt, totul se rezumă la cârnați, fasole, ciuperci și budincă, ceva terci și o cafea proastă dar costă de te rupe. Tocmai de aceea m-am orientat să am și ceva magazine în apropiere și foarte important stație de bus și …tren. Da, ăștia merg cu trenul prin oraș. Mă rog, este un fel de corcitură între tramvai și tren, o struțo-cămilă cu pantograf care fluieră ca trenul. Transportul în comun este foarte bun în Manchester, șoferii sunt adevărați piloți, conduc hardughiile alea cu etaj cu o dexteritate incredibilă și vorba aia, îți poți potrivii ceasul după ei. Orașul este genul smart, pe Google Maps vezi traficul și este ușor să te descurci. La ei accesul în bus se face printr-o singură ușă, cea de la șofer. El este și casier, îți rupe bilet, la el scanezi cardul dacă ai abonament. Nu merge altfel. În felul acesta, chiar dacă primitiv, nimeni nu circulă fără să plătească. Cea mai bună soluție dacă vrei să te plimbi mult, este să cumperi un abonament săptămânal. Eu nu mă pricep la condus mașina, dar și dacă m-aș ști, aș evita șofatul în Anglia. Nu uita că acolo toate sunt pe dos, inclusiv direcția de mers cu mașina, ca să nu mai pomenesc de volan. A, să nu uit. Vezi cum te asiguri când treci strada! Înainte de a cumpăra abonament pentru bus, consultă Google Maps, fă-ți niște itinerarii, vezi ce linii de bus sunt și apoi…alege compania. Da, în Anglia companiile de transport în comun sunt private. Acoperă anumite linii și nu sunt valabile biletele și abonamentele de la una la alta. Cea mai mare companie locală este Stagecoach, acoperă aproape tot Manchesterul, iar noi am plătit 16 lire de persoană pentru o săptămână, călătorii nelimitate. Dacă alegi să mergi cu bus-ul și vrei să-l iei dintr-o stație nu tocmai centrală, nu uita să faci cu mâna șoferului. La fel cu ai noștri și cu italienii, șoferii din Manchester nu au obiceiul să oprească dacă nu li se cere asta. Dacă vrei să cobori, uită-te din timp după butonul de sonerie, și dă-i pe el cu nădejde, altfel te duce până în garaj.

Orașul este construit circular în jurul unei zone administrativ - comerciale. Din păcate primăria nu s-a putut vizita, nici măcar vedea din afară, fiind în proces de reabilitare, era complet îmbrăcată în materiale speciale de protecție. În schimb a meritat vizitată catedrala orașului. Biserica are o istorie bogată, fiind documentată din secolul XII. Construcția a suferit modificări majore de-a lungul timpului, azi fiind una dintre cele mai frumoase din centrul Angliei. Am avut norocul să prindem corul la repetiții. Sună într-un mare fel.

Primele consemnări istorice cu privire la Manchester datează din secolul I, când pe locul actualului oraș se regăsea un castru roman. Englezii nu fac mare tămbălău pe seama acestui fapt, au păstrat câteva ziduri într-o zonă care se numește Roman Gardens. În schimb se laudă cu dezvoltarea orașului în perioada Revoluției Industriale din secolul al XIX-lea, când orașul devine un important centru industrial al Angliei. Prezența a două prestigioase universități, contribuie din plin la avântul economic al orașului. Pentru a marca succesul din această perioadă, în zilele noastre se poate vizita Muzeul Științei și al Industriilor. Mare parte din muzeu este dedicată industriei textile, care a fost cea mai importantă ramură industrială din Manchester, dar se regăsesc și exponate foarte interesante din alte domenii ale științelor. În muzeu este expus unul dintre primele 5 automobile Rolls Royce, lansat oficial în decembrie 1904. Manchester a fost leagănul companiei fondate de către Henry Royce și Charles Rolls, care au definit eleganța și fiabilitatea automobilelor britanice. De asemenea muzeul îl găzduiește pe Baby, cunoscut și ca Small-Scale Experimental Machine, primul computer cu program stocat. A fost construit la Universitatea din Manchester de către Frederic Williams, Tom Kilburn și Geoff Tootill. Asta se întâmpla în anul 1948 și a fost prima mașinărie de calcul care conținea toate elementele esențiale pentru un computer digital. Nu puteam rata expoziția de fotografie lui Sebastião Salgado : Amazonia, o complexă și rafinată documentare în imagini alb negru a junglei amazoniene, expusă într-o superbă galerie. Pentru toate acestea Science and Industry Museum este un obiectiv care merită vizitat și trebuie să știți că nu se plătește bilet de intrare. De altfel toate instituțiile de cultură aflate sub administrarea municipalității sunt cu intrare liberă, dar acceptă donații.

Zona centrală a orașului găzduiește Biblioteca Centrală, una dintre cele mai mari din Anglia. Orașul Manchester a fost prima administrație locală din Anglia care a oferit locuitorilor o bibliotecă publică. Se întâmpla în anul 1852, la doi ani după adoptarea Legii bibliotecilor publice din 1850. Deschiderea oficială s-a făcut printr-o ceremonie la care a participat Charles Dickens. Biblioteca publică a fost mutată de-a lungul timpului în mai multe locații, pentru ca în anul 1934 să fie deschisă în actuala locație. Deschiderea oficială a fost făcută de către regele George al V-lea care în discursul său a menționat ”In the splendid building which I am about to open, the largest library in this country provided by a local authority, the Corporation have ensured for the inhabitants of the city magnificent opportunities for further education and for the pleasant use of leisure”. Întreaga zonă este dominată de un complex arhitectural caracteristic Angliei, dacă ai un obiectiv suficient de larg, poți face fotografii interesante.

Cum spuneam la început, unul dintre motivele pentru care am călătorit în Manchester a fost concertul de retragere al lui David Coverdale. Am cumpărat biletele în 2021, pe când Covidul ne ținea în case cu masca pe figură. Îmi aduc aminte că primele role cu bandă înregistrate de mine, au fost cu Whitesnake - Ready an’ Willing și Foreigner - Head Games. Au fost albume de referință în adolescența mea, le-am ascultat la bine și la greu. Mi-au deschis pasiunea pentru muzica rock și au contribuit la activitatea mea în domeniul muzical, m-au inspirat în cei 10 ani, în care am cântat prin diverse trupe locale. Faptul că aveam posibilitatea să-mi văd idolii împreună pe scenă, într-un singur concert- eveniment la care aveau să participe și Europe, o altă trupă emblematică pentru mine, a fost suficient să cumpăr acele bilete. Și bine am făcut. Pe Whitesnake puteam să-i văd în România în luna iulie alături de Kiss, dar Coverdale a întrerupt turneul la câteva zile după concertul din Manchester. Așa că am avut ocazia să mă bucur de aproape 4 ore de muzică, patru ore intense care au trecut atât de repede. Poate a fost șansa mea să-l văd măcar odată.

Englezii sunt ciudați în multe privințe, dar un lucru este bine întipărit în conștiința lor. Empatia și respectul pentru cei din jur. Sunt poate la fel de gălăgioși ca italienii, le place băutura, sunt în stare să zacă în pub-uri până merg la serviciu, dar îți respectă drepturile. Poate de aceea au și o toleranță foarte mare față de minorități, iar în Manchester minoritatea LGBT beneficiază de un cartier întreg. Dacă treci prin Manchester, nu rata o vizită în Gay Village. Dacă ești mai homofob sau ai anumite rețineri, mergi ziua, dacă nu …poți încerca și seara. Eu am trecut pe acolo ziua pentru că așa s-a nimerit. Este o experiență, poți să te oprești la o terasă, chiar pe malul canalului și sigur poți vedea la lucru ecluzele care permit navigarea pe canal. Sunt multe familii care chiar locuiesc pe acele ambarcațiuni, niște bărci lungi și înguste care se întrec în frumusețe. Dacă ești pasionat de football nu trebuie să ratezi muzeul dedicat acestui sport. Cum orașul are două echipe renumite și o istorie bogată dedicată acestui sport, muzeul este pe măsură. Aici vei plăti taxă de intrare. În zona centrală poți face cumpărături, mall-ul Arndale este situat în zona Piccadilly Station și tot acolo găsești o mulțime de magazine de lux.

JAZZAR

Aradul are festival de jazz

Jazzul nu este doar muzică, este o stare.

Azi după mult timp, m-am simțit și eu puțin mândru de faptul că sunt arădean, așa că vă rețin atenția cu un eveniment care merită pomenit.

La inițiativa unor oameni ambițioși și dedicați, de azi Aradul are festival de jazz. Început timid și cu multe emoții, prima seară de festival s-a bucurat de un succes neașteptat. Vinovatul pentru sala plină, Petre Ionuțescu, care și-a luat auditoriul într-o călătorie ambiental – experimentală plină de elemente eclectice, prin universul jazzului dominat de trompetă. A fost un veritabil one man show, artistul dovedindu-și măiestria la instrumentele de suflat. Totul s-a desfășurat în Sinagoga Neologă din Arad, care s-a dovedit neîncăpătoare pentru comunitatea iubitoare de jazz din oraș. Prezența într-un număr atât de mare în această primă seară de festival, este dovada că Aradul are nevoie de un asemenea festival. Urmează încă două zile de festival, fiind în aer liber, sper ca vremea să țină cu iubitorii de muzică și să ne bucurăm de JAZZAR.

YOGA. De ce am trecut de la tabletă la ultrabook?

Lenovo Yoga Slim 7 Pro

Această postare nu este o recenzie de produs, reprezintă opinia mea după o lună de utilizare al unui produs cumpărat cu banii mei, pentru utilizare în scopuri personale. Este vorba despre un ultrabook Lenovo Yoga Slim 7 Pro.

Dacă mă urmărești, ști cât de mult îmi place să simplific lucrurile și să-mi fac viața ușoară. În urmă cu trei ani, făceam trecerea la o tabletă pe care să o folosesc atunci când călătoresc. Cum nu concep ideea de fotograf cu rucsac, cu kilograme de echipament în spate, care să-mi facă coloana praf, am considerat că o tabletă în geantă nu îmi îngreunează prea mult bagajul așa că am folosit-o mereu în acești ani. Doar că din fotograf de outdoor, am ajuns să lucrez mai mult în studio sau la sediul clientului. Din păcate, datorită Androidului nu aveam acces la toate aplicațiile necesare pe tabletă, cei de la Capture One Pro nu au anunțat o dată exactă pentru lansarea produsului lor dedicat tabletelor cu Android, deci… mă confruntam cu unele neajunsuri. Nu mai zic de aplicația celor de la Fujifilm, Camera Remote care îți pune răbdarea la grea încercare când ai nevoie de ea. Abordând tot mai mult fotografia de produs, am început să am nevoie de funcția tethering, să pot vizualiza scena pe un ecran, să controlez aparatul de fotografiat și să declanșez direct de pe dispozitivul pe care lucrez.

Prin urmare am tot scormonit internetul și am început să vizualizez mai multe recenzii pentru laptopuri, care acum par singura și cea mai bună soluție pentru mine. Am așteptat apariția noilor procesoare M2 de la Apple, dar au venit cu un mare neajuns, prețul. Un Macbook Air cu procesor M2 și 512 GB stocare, ajunge la 9000 de lei. Bun, categoric nu merită acei bani, mai ales că apar semnale din partea utilizatorilor că se supraîncălzesc, neavând nici o soluție de răcire sub carcasă. Oricum și dacă erau reci precum o eră glaciară, nu aș fi dat 9000 de lei pe un notebook, preț la care ajungi cu un desktop foarte performant, mai ales că prețurile plăcilor grafice au luat-o pe un curs descendent. Am căutat soluții în tabăra Asus, HP, Huawei pentru ca în final să iau în considerare Lenovo.

Ca fotograf, în momentul în care aleg dispozitivul pe care voi lucra, iau în considerare câteva aspecte, le evaluez și decid. Primul element important pentru mine este ecranul, el fiind interfața dintre mine și mașinărie. În cazul de față, am un OLED de 14 inch cu tehnologie pe 10 bits și o rezoluție generoasă de 2880 x1800 pixeli. Ce înseamnă asta? Acoperire 100% DCI-P3, adică undeva pe la 126% sRGB, luminozitate de 400 nits și o rată de reîmprospătare de 90 Hz. Ecranul este calibrat hardware din fabrică așa că a fost necesară doar o simplă verificare. La o luminozitate de 65% obțin 160 de candele/mp, valoare la care eu editez fotografiile pe desktop. Rezoluția este foarte bună, aspectul ratio de 16x10 fiind bun pentru productivitate. Cei 90 de Hz fac clipurile video și navigarea fluidă, chiar dacă nu sunt de 120 sau 140 Hz, se simte diferența. Nu în ultimul rând ecranul suportă tehnologia HDR și Dolby Vision. Personal pentru a avea o experiență bună a culorilor, am activat HDR (este modul în care este calibrat ecranul și oferă un gamut extins) Stocarea este și ea generoasă, un SSD cu capacitatea de 1T și tehnologie NVMe .M2 îmi este suficient pentru un laptop. Când mi-am făcut ultimul desktop, am descoperit noile procesoare Ryzen, așa că am decis să merg și în cazul laptopului tot pe acest brand. Ultrabookul este motorizat de un Ryzen seria 7 și anume 5800H care beneficiază de arhitectură pe 7nm. Un procesor potent și eficient în același timp, dispune de 8 nuclee și 16 fire de execuție, care urcă până la 4,4GHz și un cache de 16M. Memoria RAM este de tip DDRAM4 cu o capacitate de 16GB, care lucrează la o frecvență de 3200 MHz . Evident ea este împărțită cu chipset-ul grafic integrat, care fură 2GB.

Din punct de vedere al dimensiunilor, las fotografiile să explice situația. Tableta Galaxy Tab S6 de 10,4 inch, cu husa originală și tastatură cântărește 0,838 kg. Ultrabook-ul, Lenovo 14 Yoga Slim 7 Pro cântărește 1,38 kg. Practic pentru puțin peste 0,5 kg, ai un laptop mult mai performant, cu un ecran de 14 inch și o autonomie cel puțin la fel de bună. Din punct de vedere al grosimii, laptopul este mai gros cu 3 mm în partea balamalei, față de tabletă cu husa și tastatura montată.

Din punct de vedere al accesoriilor avem o cameră web HD (nu grozavă) cameră IR și ToF, așa că vei avea recunoaștere facială prin Windows Halo iar laptopul va detecta prezența ta și va reacționa în consecință. Se va stinge ecranul când vei pleca din fața lui și va repornii când îți depistează prezența.

Conectica este așa și așa, mai bună decât în cazul Apple, mai proastă decât la alte branduri.

În partea stângă sunt două USB C 3.2, care sunt folosite atât pentru încărcare cât și pentru a conecta un display extern, iar în partea dreaptă un USB A 3.0. Nu este cititor de carduri, HDMI sau Display Port și nici cititor de amprente. Tastatura este plăcută, comodă la tastat și are tastele luminate cu posibilitatea de a alege trei niveluri de intensitate. Culoarea luminii este clasică, acel alb/albăstrui pe care-l am și pe Logitech MX Keys. Impresionante sunt finisajele și materialele care dau senzația de produs premium. Construcția este robustă, aluminiu, iar culoarea și textura fac ca ultrabookul să nu fie magnet de amprente. Eu sunt genul care ar face deliciul criminaliștilor, la cea mai mică atingere, las amprente, dar în cazul acestui ultrabook nu se întâmplă așa.

Am mai avut de-a lungul timpului laptopuri, majoritatea le foloseam cu un mouse pentru că trackpad-ul era mereu un chin pentru mine. În cazul de față, trackpad-ul generos cu suport pentru gesturi multi atingere este fenomenal. În afară de programele dedicate editării foto, unde folosesc mouse-ul sau tableta grafică, în aplicațiile office sau navigare nu mai folosesc mouse. Este atât de facil și ușor de lucrat cu acest trackpad încât nu mai simt nevoia de mouse. Pare făcut din sticlă și este cu adevărat mare.

Cu toate că vine cu difuzoare tunate de Harman Kardon, sunetul oferit de cele două difuzoare situate sub carcasă, este cel mult mediocru. Aș putea spune că este componenta cea mai slabă din întregul sistem. Comparativ cu sunetul din Galaxy Tab S6, este …trist. Am conectat prin portul jack de 3,5 mm, mai multe sisteme audio. Un set de boxe Creative Pebble Plus, o pereche de boxe Audio Engine A5+ și o pereche de căști Meze 12 Classic. Cu unele corecții sună bine, ceea ce mă duce cu gândul că nu chip-ul audio este problema ci difuzoarele și poziționarea lor.

Dacă ar fi să trag o concluzie după o lună de utilizare, ultrabookul pare o soluție bună ca dispozitiv pentru office, navigare pe internet, editarea fotografiilor și video. L-am testat cu Adobe Lightroom Classic, Adobe Photoshop, Adobe Premiere Rush și Capture One Pro. În toate cele patru aplicații merge perfect atât pe baterie cât și conectat la sursa de alimentare. Despre aceasta pot să vă spun că furnizează 95 de watt, ceea ce face ca încărcarea completă să dureze undeva la două ore. Este disponibilă și o încărcare rapidă. Prin urmare dacă ești creator de conținut și nu vrei să irosești o căruță de bani pe un produs Apple, despre care nu zic că nu sunt bune, dar poate nu toată lumea și le permite, acest Lenovo Yoga Slim 7 Pro, poate fi și pentru tine o soluție foarte bună. Înainte să vorbesc despre nota de plată, laptopul vine cu sistemul de operare Windows 11 Pro și cu o suită de aplicații de la Lenovo, pe care eu le-am găsit utile. La prima pornire începe să instaleze sistemul de operare și gata. Dacă dorești să reinstalezi la un moment dat sistemul de operare, poți alege un reset, care funcționează similar cu cel de pe telefoanele mobile cu care probabil ești obișnuit.

Cât despre preț, eu l-am achiziționat de la un magazin online, prețul fiind de 5490 de lei, dar am beneficiat de o reducere de 10% din partea Lenovo. Consider că sub 5000 de lei, prețul a fost unul foarte corect, motiv pentru care și recomand acest ultrabook dacă ești în căutare de așa ceva și îl mai găsești la un asemenea preț.

Cum m-am întâlnit eu cu Covid-ul
51598791688_ee7949490a_o.jpg

Covid-19

Să ai grijă de tine este o prioritate, oricum nu scapi!

Hai să vă spun cum m-am întâlnit eu cu Covid-ul! Sincer să fiu nici nu mă gândeam că nu ne vom intersecta, mai ales în contextul actual în care pandemia în România este sus, sus, sus pe val. Sau pe bar? Nu știu... După câteva zile de concediu, soția revenind la serviciu, un job care implică lucrul cu publicul, a luat virusul. Duminică, în 3 octombrie a început să aibă simptome de răceală, nu s-a impacientat, fiind vaccinată cu Pfizer. Eu cum sunt circumspect de felul meu, am dat o fugă la cea mai apropiată farmacie și am cumpărat 3 teste antigen. Pentru ea, pentru mine și pentru fiul nostru. Ea pozitivă, partea bărbătească negativă. Luni în 4 octombrie, drum la medicul de familie, încă un test care să confirme virusul. Din nou pozitiv. Ne-am izolat unul de celălalt, eu preluând sarcinile gospodărești. De marți am început și eu să simt un ușor disconfort la nivelul gâtului, un fel de uscăciune pe care o poți pune pe seama aerului uscat din cameră. Am încercat să dezinfectez cu prună, sperând că vaccinul celor de la Moderna m-a păzit de virus, dar nu a vrut să cedeze. Miercuri mi-am mai făcut un test, tot negativ. Joi în 7 octombrie am decis să vizitez medicul de familie. La testul făcut la cabinet, pozitiv. Am început tratamentul prescris de medic, similar cu cel al soției.

Acuma ce să zic, am făcut forme ușoare, cel mai rău a fost o temperatură de 37,8 C. În rest, muci și tuse ușoară. Nu vreau să mă gândesc ce era dacă nu eram vaccinați, mai ales că eu mai am și beteșuguri în conformitate cu cifrele din buletin. Azi, după 10 zile de la confirmare, am ieșit negativ, ceea ce m-a determinat să scriu rândurile astea în speranța că vor fi utile măcar unei persoane. Pot spune că am trecut ușor de data asta. Important este să mergi la doctor, la cele mai banale semne de răceală mergi la doctor! Nu te trata acasă după tot felul de rețete luate de pe internet. Doctorul tău de familie știe ce este mai bine pentru tine, a făcut vreo zece ani de școală, mai mult decât ai petrecut tu pe Facebook, cu siguranță. Tu monitorizează-ți în permanență starea de sănătate și informează-l despre evoluția bolii. Dacă nu ai un termometru și un pulsoximetru, cumpără. Roagă pe cineva să-ți cumpere și 1-2 teste. Saturația de oxigen în cazul nostru nu a scăzut sub 96-97. Vaccinul ne-a ajutat și lupta s-a dus la poarta de intrare în organism, sunt convins de asta. Nu zic să te vaccinezi, este alegerea ta, îți asumi asta, dar eu care sunt hipertensiv și cu glicemia destul de mare, cu ajutorul vaccinului am trecut peste hop, cel puțin pentru moment.

Cu toate că sunt un ipohondru înrăit și fac atacuri de panică destul de nasoale când vine vorba de sănătate, faptul că sunt vaccinat și că am încredere în știință m-a ajutat psihic foarte mult. Odată cu reunirea familie (soția), a fost ușor. Nu am reușit să citesc prea mult, tocmai începusem să citesc cartea lui Irvin Yalom – Privind soarele în față, dar am văzut șase sezoane din The 100.

Dacă înveți ceva din asta, treaba ta, dar e mai bine să înveți din greșelile altora decât din cele proprii. În situația de față, medicul de familie este important, testarea la fel. Cu cât prinzi boala la debut, se pare că treci mai ușor prin ea. Hai să-ți spun că fiul meu se pregătea de booster, l-am îndemnat să facă înainte un test pentru determinarea nivelului de anticorpi. La șase luni de la rapel, are peste 1400 de unități. Eu cred că te protejează vaccinul. Nu te scapă de boală, dar amână întâlnirea cu străbunii și vizita la ATI. Nu vreau să devină o postare în care se va face dezbatere pro și contra vaccinare. Am încercat doar să relatez ce am pățit eu și soția mea. Sănătate maximă tuturor!

Calin AndraComment
Alba Iulia. Uite că se poate.

Alături de soție și cu câteva vouchere de vacanță în buzunar, rămase nefolosite din cauza molimei, finalul de septembrie l-am făcut în Alba Iulia. Auzisem multe despre oraș, dar ignoranța și lipsa timpului au conlucrat să nu ajung decât acum să-l vizitez. Acest oraș care a reușit să se vândă bine, chiar foarte bine, este un exemplu despre cum marketingul și bunăvoința au reușit.

Pentru că sunt pretențios când vine vorba de perna pe care pun capul, am făcut puțină documentare pe booking pentru a găsii o cazare decentă, care să accepte plata cu vouchere și să fie cât se poate de aproape de centrul orașului. Nu obișnuiesc să recomand sau să fac reclamă cuiva fără să fiu plătit pentru asta, dar de data asta voi face o excepție. La 260 de lei/noapte, pensiunea Ave, Alba! este ceea ce îți dorești, așa că dacă ai drum prin Alba Iulia, profită de ospitalitatea lor.

Camera spațioasă, baia imensă și curățenia îți vor face șederea mai plăcută. Ca poziționare este la nici 10 minute de mers pe jos de intrarea în cetate, traversezi un parc și ajungi la intrarea principală.

Orașul este construit peste un castru roman, Apulum, ulterior Alba Iulia devenind reședința principilor Transilvaniei și implicit capitala acesteia. Moment important în istoria orașului îl constituie anul 1918 când acesta devine epicentrul unirii Transilvaniei cu Regatul României. Pe baza acestor evenimente istorice, orașul își axează în ultimii ani strategia de dezvoltare, înțelegând rapid că punerea în valoare a monumentelor existente va atrage turiști, ceea ce implicit va duce la dezvoltarea orașului. Cetatea este construită între anii 1716-1735 după planul arhitectului Giovanni Morando Visconti în stil Vauban. Denumită Cetatea Alba Carolina, găzduiește în interior Catedrala Romano-Catolică, Catedrala Încoronării, Muzeul și Sala Marii Uniri o bibliotecă și celula lui Horea, Cloșca și Crișan. Accesul în cetate se face prin șase porți.

CALN2433.jpg
CALN2448.jpg
CALN2440.jpg
CALN2445.jpg

Întreg ansamblul arhitectural este dominat de cele două catedrale. Cea mai veche și mare dintre ele, Catedrala Romano-Catolică (cu o lungime de 91 m în ax), a început să fie construită în jurul anului 1001, a fost distrusă în timpul invaziei tătare din anul 1242 și reconstruită în forma actuală în anul 1291. În interior se găsesc sarcofagele lui Iancu de Hunedoara, al fiului său Ladislau, Reginei Izabella și Ioan Sigismund.

Catedrala Ortodoxă, cunoscută și sub numele de Catedrala Încoronării, a fost construită în anul 1922 și a găzduit ceremonia de încoronare a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, ca suverani ai României Mari la data de 15 octombrie 1922. Alături de muzeul de istorie care adăpostește o impresionantă expoziție și de Sala Unirii, mai poți vizita Obeliscul, ridicat în amintirea lui Horea, Cloșca și Crișan și îți recomand o plimbare prin șanțurile de apărare care înconjoară cetatea. Pentru a acoperii toate aceste obiective, vei avea nevoie cam de o zi. Ora 12 este dedicată schimbului de gardă, deci încearcă să fi în preajma Catedralei Romano-Catolice pentru a-l vedea. Dacă ești pe grabă și nu vrei să iei la pas șanțurile cetății, poți opta pentru trotinete, scutere și biciclete, pe care le poți închiria la cetate. Dacă totuși mergi pe jos, ai ocazia să tragi la o terasă sau un restaurant.

52
DSCF7991.jpg

Este a treia zi după 52. Acum un an, experimentam începutul unei molime care m-a ținut în stand-by vreme de un an. A fost un an în care am descoperit o societate fragilă, dezbinată de boală, de teamă, de prostie. A fost un an în care dacă nu ai stat bine cu capul, puteai să o iei razna destul de ușor, un an în care multă lume a experimentat viața între patru pereți. A fost un an în care am trecut de la conspirația Ocultei, la moartea programată prin antene 5G, de la rugăciunea pentru găsirea grabnică a unui leac, la un război dus pe social media împotriva leacului proaspăt găsit. A fost un an care doar a trecut peste mine, nu-mi doresc să-mi amintesc de el doar din perspectiva ”așa nu”. În speranța că se duce și vine ceva mai bun, chiar în ziua în care am împlinit 52 de ani, m-am vaccinat. Am ascultat la vocile prietenilor, la vocea mass-mediei și în final am ascultat la vocea instinctului meu. Pentru că îmi doresc și sper că viața va fi ca înainte. Fără restricții, fără frici. Mi-e dor să călătoresc, să fac fotografii, mi-e dor de siguranță. Pentru toate astea, m-am vaccinat. Pentru că-mi vreau viața înapoi și nu-mi pasă de alte păreri.

Calin AndraComment
Logitech MX Keys, după două săptămâni de utilizare
20210106_103825.jpg

A venit momentul să fac upgrade perifericelor de pe birou, mai exact tastaturii și mouse-ului. După o îndelungată cercetare a pieței, conștient de faptul că banii puțini nu pot să-mi aducă pe masă periferice de calitate care să mă ajute în productivitate, am ales Logitech. De mai bine de 5-6 ani am avut doar periferice de la Microsoft. Nu am fost dezamăgit de ele, mai ales că nu erau din gama de vârf și cu siguranță și-au făcut banii în momentul în care le-am pensionat, dar am decis că este momentul să încerc și altceva.

În ultima perioadă workflow-ul meu s-a schimbat destul de mult. Pentru editarea fotografiilor folosesc mult desktopul, dar pentru navigare pe internet, social media și aplicații office, folosesc tot mai des o tabletă Samsung Galaxy Tab S6. Pentru utilizare în afara casei am la ea un book cover cu tastatură și track pad, foarte simpatic și util. Pentru acasă însă, risc să aglomerez micul meu birou cu două tastaturi, mai ales că în multe situații folosesc și o tabletă grafică nu tocmai mică.

CALI1267 1.jpg

Având în vedere acest aspect am încercat să stabilesc câteva priorități de care să țin cont atunci când fac achiziția. În primul rând tastatura și mouse-ul să se poată conecta simultan la mai multe dispozitive, să fie wireless, să aibă un profil slim, tastatură iluminată, să nu fie zgomotoasă și nu în ultimul rând, prietenoasă la scris. După câteva zile de cercetat ofertele magazinelor de specialitate și vizionarea pe Youtube a câtorva review-uri de încredere, am ales Logitech MX Keys și Logitech MX Anywhere 3. Pentru Logitech MX Keys am plătit 440 lei iar mouse-ul MX Anywhere a fost 429 lei. Un kit destul de scump în opinia mea dar care îți aduce performanța pe birou. Experiența de unboxing nu are rost să o mai descriu eu aici, sunt multe clipuri de YouTube care exemplifică asta, eu pot doar să confirm ceea ce se vede acolo. De la cutie la conținut, totul este premium, materiale de calitate, bun gust. Rama tastaturii este metalică, tastele dintr-un plastic foarte bine finisat, plăcut la atingere. Cele 800 de grame ale tastaturii și piciorușele de cauciuc de pe spate, asigură o aderență foarte bună pe birou, fie că o folosești direct pe lemn sau cu un pad. Personal am conectat-o la PC cu ajutorul receptorului USB inclus, iar la tabletă prin bluetooth.

CALI0667.jpg

Mouse-ul s-a conectat și el la PC prin același receptor, iar la tabletă tot prin bluetooth. Comutarea între dispozitive se face prin intermediul a trei butoane dedicate atât pe tastatură cât și pe mouse. Practic cu 2 apăsări de buton treci de la un dispozitiv la altul, extrem de practic și ușor. Tastele au un profil ușor scobit și o cursă potrivită, asemănătoare cu tastele folosite pe notebook-uri. Tastatura este iluminată, nu este RGB și are nivelul de iluminare reglabil.

CALI0651.jpg

Pentru că atât tastatura cât și mouse-ul se alimentează de la baterii proprietare, iluminarea se stinge atunci când tastatura nu este folosită pentru a salva bateria. Un senzor de proximitate o repune automat în funcție atunci când apropii mâna de taste. Încărcarea se face cu ajutorul unui port USB-C, după două săptămâni de utilizare normală nu a trebuit să o încarc niciodată. Atât tastatura cât și mouse-ul te avertizează în privința nivelului bateriei, în softul care se instalează se poate verifica exact starea acesteia.

Desigur că pentru o experiență completă este necesar să instalezi softul Logitech Options. Intuitiv îți permite o configurare complexă a tastaturi, crearea de comenzi personalizate, inclusiv deschiderea unor aplicații. Același soft controlează și mouse-ul.

Capture.PNG

Setările făcute în soft se pot salva în cloud, la o reinstalare a softului datele putând fi restaurate foarte ușor. Tastatura funcționează pe sisteme de operare Windows, iOS, Android, MacOS, iPadOS. Layoutul tastaturii mele este universal dar este disponibil și pentru MacOS.