Bologna, orașul roșu

Șase zile în Bologna, între porticuri medievale, piețe istorice, gastronomie, mașini sport și Metallica

Ultima etapă a vacanței de vară de anul acesta: Bologna. Cu toate că a fost prima destinație aleasă, pentru concertul Metallica din 3 iunie, Bologna marchează, practic, sfârșitul vacanței de vară. Dar asta nu o face mai puțin atractivă.

A fost orașul asupra căruia m-am documentat cel mai puțin. Am ales să acționez instinctiv, mai ales în ceea ce privește cazarea și transportul. Să ajungi din Atena în Bologna înseamnă un zbor direct de aproximativ două ore și douăzeci de minute. Aeroportul bolognez Guglielmo Marconi este relativ mic și te descurci ușor în el. Pentru a ajunge în oraș am ales taxiul.

Luarea unui taxi a fost primul exemplu de „așa da”! Mă așteptam ca italienii să fie mai bezmetici, mai impulsivi. Aș de unde! Aici nu funcționa fluieratul după taxi și nici înghionteala. Ba mai mult, taxiurile nu preluau curse la apel telefonic din aeroport. Pur și simplu, te puneai la o coadă, îți așteptai rândul și luai taxiul când îți venea rândul. Civilizat. Am așteptat cam 20 de minute până am urcat într-un taxi și, după alte aproximativ 20 de minute, eram în oraș.

Pentru cazare am ales zona de sud a Bolognei, pe dealurile înverzite, la capătul străzii Via Mamolo, într-o zonă rezidențială liniștită, la marginea pădurii. De la cazare până în centrul istoric al orașului făceam cam 25 de minute de mers pe jos sau 5–10 minute cu autobuzul, pe care îl puteai lua dintr-o stație aflată în apropiere.

Centrul vechi este un veritabil muzeu în aer liber. Istoria orașului merge mult înapoi în timp. În zonă au existat așezări încă din perioada villanoviană, iar în epoca etruscă aici s-a dezvoltat Felsina, un important centru comercial și strategic. În 189 î.Hr., romanii au fondat colonia Bononia, pe structura căreia avea să se dezvolte ulterior orașul Bologna. Perioada de aur a orașului este considerată însă cea medievală, când Bologna cunoaște o amplă dezvoltare economică și culturală. Dar despre asta voi povesti imediat.

Se poate spune că orașul a fost un oraș fortificat, protejat de mai multe rânduri de ziduri și prevăzut cu porți de acces. Din ultima mare incintă medievală au rămas până astăzi zece dintre cele douăsprezece porți originale: Porta Castiglione, Porta Santo Stefano, Porta Maggiore, Porta San Vitale, Porta San Donato, Porta Mascarella, Porta Galliera, Porta Lame, Porta San Felice și Porta Saragozza.

Dacă porțile sunt ceva impresionant, porticurile din Bologna sunt de-a dreptul fabuloase. Orașul are aproximativ 62 de kilometri de porticuri, ceea ce practic îți permite să străbați o mare parte din oraș indiferent de vreme, fără să ai nevoie de umbrelă. În 2021, porticurile din Bologna au fost incluse în patrimoniul mondial UNESCO. Sunt considerate cel mai amplu sistem de porticuri din lume.

Porticurile au apărut și s-au dezvoltat pe parcursul mai multor secole, din nevoia de a crea spațiu suplimentar pentru clădiri și pentru activitățile comerciale și sociale ale orașului. Particularitatea lor este că multe sunt, din punct de vedere juridic, proprietăți private, dar sunt destinate utilizării publice. Statutul din 1288 a avut un rol important în dezvoltarea și reglementarea acestui sistem. Primele porticuri au folosit și structuri din lemn, iar ulterior piatra și cărămida au devenit materialele predominante.

Toată această arhitectură contribuie la crearea unui peisaj urbanistic unic, frumos, dar în același timp și greu de fotografiat. Pentru un fotograf, porticurile sunt un soi de capcană: lumina se schimbă la fiecare câțiva metri, umbrele sunt puternice, iar perspectiva poate să devină foarte ușor haotică.

Un alt element care aduce o notă de unicitate peisajului urban sunt turnurile. Bologna a fost cândva un adevărat oraș al turnurilor. Se estimează că în perioada medievală existau în jur de o sută, iar astăzi au supraviețuit aproximativ 24. Cele mai cunoscute sunt, desigur, cele două care au devenit simbolul orașului: Asinelli și Garisenda.

Turnul Asinelli este cel mai înalt. A fost construit între 1109 și 1119, are 97,02 metri și 498 de trepte până în vârf. Garisenda, construit aproximativ în aceeași perioadă, are doar 47 de metri, dar este mult mai spectaculos prin înclinarea sa. A fost chiar scurtat în Evul Mediu, din cauza riscului de prăbușire, iar Dante l-a menționat în Divina Comedie.

Din păcate, la momentul vizitei mele cele două turnuri nu puteau fi vizitate: Garisenda se afla în lucrări de consolidare, iar Asinelli era închis publicului. Situația lucrărilor continuă să fie una dintre problemele importante de conservare ale patrimoniului orașului.

Ce să vizitezi în Bologna? Simplu. Intră pe Google și caută muzee. Toate merită vizitate. 😄

Îți dau însă câteva repere pe care chiar nu merită să le ratezi: Muzeul Național de Artă, cunoscut și ca Pinacoteca Nazionale di Bologna, Muzeul Civic de Arheologie din Bologna, Basilica di Santo Stefano – cu celebrul Chiesa del Santo Sepolcro, Palazzo Re Enzo și, nu în ultimul rând, Palazzo dell’Archiginnasio, una dintre cele mai importante clădiri istorice ale Bolognei.

Archiginnasio este mai mult decât o bibliotecă. Construit în 1562–1563 ca sediu unic al Universității din Bologna, palatul păstrează încă atmosfera vechiului Studium, cu pereți acoperiți de mii de blazoane și inscripții lăsate de profesori și studenți.

Astăzi, clădirea găzduiește Biblioteca Comunale dell'Archiginnasio, dar adevărata surpriză se află la etaj: Teatro Anatomico, construit în 1637 pentru lecțiile de anatomie. Amfiteatrul din lemn, decorat cu statui ale unor medici și anatomişti celebri, este unul dintre cele mai spectaculoase spații ale clădirii.

Și aici există o poveste care face locul și mai interesant. Teatro Anatomico a fost grav avariat de bombardamentul din 29 ianuarie 1944, care a distrus întreaga aripă a clădirii în care se afla. A fost reconstruit după război folosind sculpturile originale din lemn, recuperate dintre ruine. Chiar și tavanul are o poveste: realizat în 1645, este decorat cu reprezentări simbolice ale paisprezece constelații și cu Apollo în centru, protectorul medicinei.

Un alt loc care mi-a plăcut este complexul Santo Stefano, cunoscut drept „Cele Șapte Biserici”. De fapt, este un ansamblu de clădiri ridicate în epoci diferite, reunite într-un singur complex. Printre ele se află și Chiesa del Santo Sepolcro, construită în jurul unei reproduceri simbolice a Sfântului Mormânt de la Ierusalim.

Atracția principală a orașului este Piazza Maggiore, dominată de Basilica di San Petronio. Este cea mai mare și una dintre cele mai importante biserici din Bologna. Construcția a început în 1390, iar fațada a rămas neterminată până în ziua de azi, ceea ce îi dă aspectul atât de particular. Partea inferioară este placată parțial cu marmură, în timp ce partea superioară a rămas din cărămidă.

Despre cât de impozantă este biserica nu-ți dai seama cu adevărat decât după ce treci de porțile grele din lemn. Interiorul este împărțit în trei nave și are 22 de capele laterale. Basilica are și o legătură importantă cu istoria muzicală a orașului: capela muzicală datează din 1436, iar orga construită în jurul anului 1470 de Lorenzo da Prato este considerată cea mai veche orgă din lume încă aflată în funcțiune.

Imediat lângă Piazza Maggiore se află Piazza del Nettuno, dominată de celebra Fontana del Nettuno. Împreună, cele două piețe formează practic centrul monumental al Bolognei și sunt un punct excelent de plecare pentru explorarea orașului.

De aici am ajuns și în Quadrilatero, vechea zonă comercială a orașului, unde străduțe precum Via Clavature sunt pline de restaurante, terase, mici magazine și vitrine cu produse alimentare. Aici Bologna devine mult mai puțin monumentală și mult mai vie. Dacă Piazza Maggiore îți arată Bologna oficială, monumentală, Quadrilatero îți arată Bologna de zi cu zi.

Desigur, scopul principal al vizitei mele în Bologna a fost concertul Metallica din 3 iunie, parte din turneul mondial M72, desfășurat pe Stadio Renato Dall’Ara.

Și stadionul în sine merită câteva cuvinte. A fost inaugurat în 1927, inițial sub numele de Littoriale, și este unul dintre stadioanele istorice ale Italiei. Pentru concertul Metallica au fost peste 47.000 de spectatori, iar concertul a stabilit recordul de asistență al stadionului.

Evident că a fost un concert pe cinste, iar participarea la el a mai adăugat o bifă pe lista trupelor pe care merită să le vezi măcar o dată-n viață.

Bologna fiind capitala regiunii Emilia-Romagna, poți aloca o zi pentru a vizita două orașe importante pentru istoria celebrului căluț cabrat: Modena și Maranello.

Dacă pleci cu trenul din Gara Centrală, mergi până în Modena și apoi, de aici, poți continua spre Maranello cu autobuzul. Eu îți recomand să le vizitezi așa și să cumperi biletul combinat pentru cele două muzee Ferrari, pentru că beneficiezi de o reducere față de cumpărarea separată. Cele două muzee pot fi vizitate în maximum 48 de ore unul față de celălalt.

Muzeul Ferrari din Maranello este dedicat în special istoriei mărcii și universului competițional Ferrari. Aici găsești monoposturi de Formula 1, modele Sport Prototype și Gran Turismo, precum și mașini de stradă care au devenit repere în lumea automobilului.

În zona muzeului poți găsi și posibilități de a închiria un Ferrari pentru o plimbare prin Maranello. Este scump, dar dacă vrei să-ți faci un selfie la volanul unui Ferrari, îți poți satisface dorința.

Muzeul din Modena este orientat mai mult spre Enzo Ferrari, viața și filosofia care au stat în spatele construirii acestui brand. Muzeul combină casa natală a lui Enzo Ferrari și vechiul atelier al tatălui său cu arhitectura futuristă proiectată de Jan Kaplický și studioul Future Systems. Clădirea este futuristă, iar interiorul este impresionant. Albul aproape imaculat al spațiului pune foarte bine în evidență automobilele expuse. Ca fotograf, este unul dintre acele locuri în care îți vine să fotografiezi tot ce vezi, chiar dacă jumătate din timp te lupți cu reflexiile de pe caroserii.

Dacă ești pasionat de cai putere, aceste două muzee merită vizitate. Iar dacă nu ești, tot merită. Până la urmă, Ferrari nu mai este doar o marcă de automobile, ci o bucată importantă din istoria industrială și culturală a regiunii.

Bologna, ca toate orașele importante din Italia, se bucură de o identitate gastronomică aparte.

Cu toate că miturile legate de bolognezi aduc în prim-plan pastele „bologneze”, ei bine, să știi că localnicii nu sunt chiar atât de amatori de spaghetti bolognese. În Bologna, preparatul tradițional este Tagliatelle al Ragù. Și aici se schimbă datele problemei.

Sosul este gătit foarte lent, ore în șir, din carne de vită și porc, legume, vin și lapte. Dar pastele... aici e marea șmecherie matematică.

Lățimea unei fâșii de tagliatelle trebuie să fie de aproximativ 7 mm în stare crudă și 8 mm după fierbere. Măsurătoarea oficială este legată de înălțimea Turnului Asinelli: lățimea tagliatellei corespunde celei de-a 12.270-a părți din înălțimea turnului. Rețeta și dimensiunea oficială au fost depuse la Camera de Comerț din Bologna în 1972 și există chiar și un model din aur al tagliatellei oficiale.

Și treaba asta este reglementată de Camera de Comerț. Clar că și ăștia au mintea odihnită, dacă s-au gândit la asta. 😄

Deci da, Tagliatelle al Ragù este mâncarea tradițională aici. Bine, nu putem uita nici de mortadella, care servită cu panini și burrata este preferata lor, dar și a mea. Dacă vrei să te răsfeți cu așa ceva, mergi la Mo Mortadella Lab, iar pentru o porție de tagliatelle perfectă, mergi la Le Moline. Au niște paste foarte bune, de la tagliatelle și tortellini până la lasagna.

Ca mai toți turiștii ajunși în Italia, poate vrei și o pizza bună. Atunci mergi la Regina Sofia, pe lateralul Bazilicii San Petronio.

În rest, Bologna trebuie descoperită cu pasul.

Nu lua articolul acesta ca pe un ghid. Este mai degrabă modul în care am descoperit eu, timp de șase zile, un oraș fabulos și unic, un oraș în care istoria nu stă doar în muzee, ci se strecoară în fiecare stradă, sub fiecare portic și printre mesele teraselor.

Mi-a plăcut că nu a trebuit să caut neapărat obiective turistice. Era suficient să merg. Să cotesc pe o stradă, să intru într-o curte, să ridic aparatul și să descopăr ce era după următorul colț.

M-am îndrăgostit de Bologna și abia aștept să mai revin.