Basic

Tot îmi propun de ceva vreme să devin cât mai simplu în fotografia de portret, să las deoparte postprocesarea laborioasă, să renunț la a mai îmbunătății ceva ce deja este perfect. Nu cred că rolul meu de portretist este să aranjez o scenă, să intervin foarte mult în atitudinea și starea modelului. Fiecare persoană are ceva aparte, care o face să fie unică, rolul meu este să descopăr asta și să reușesc să redau în portret cât mai mult din particularitățile modelului meu. Nu aș vrea ca oamenii care stau în fața aparatului meu de fotografiat să fie acoperiți de layere și măști în photoshop, în căutarea deșartă și digitalizată a perfecțiunii, prefer să găsească în fotografii amintiri, peste ani de zile, imaginile mele să fie sincere aduceri aminte. Mulțumesc Oana pentru că ai acceptat această ședință foto.

Oameni și locuri

După aproape trei ani, gândurile mele se reîntorc spre un loc drag mie, am găsit dorința și energia necesară pentru a finaliza un proiect pe care-l simțeam incomplet. Albumul care a rezultat în urma clor 10 zile petrecute de mine în Maramureș, între Baia Mare și Sighet se vrea o poveste în imagini a oamenilor de pe acele meleaguri, un portret document al oamenilor alături de care am petrecut zi de zi și am fost părtaș la viața lor cu bune și cu rele. Pentru o vizionare cât mai bună vă recomand să vizionați albumul în modul full screen.

Mood de toamnă

Tare îmi este teamă că va trece toamna fără să apuc să fac câteva portrete. M-am aglomerat mai mult decât este cazul cu câteva evenimente și nu am apucat să aloc ceva timp pentru mine așa că mă bucur de fotografii pe care le fac printre picături alături de alții. În urmă cu câteva zile, la un training one to one, am cunoscut-o pe Simina și m-am bucurat să-i fac câteva fotografii, am prins un apus frumos pe Ghioroc și m-am gândit să-l împart cu voi. Rețetă simplă, Fujifilm X-T10, 56mm f/1,2 și o lumină naturală bună.

Rock Hard, Ride Free

Ca fotograf și în mod special ca fotograf de portret, caut modele noi, dincolo de banal, de obișnuit, lucruri și persoane care să îmi aducă inspirație și suficientă motivație pentru a apăsa pe buton. În urmă cu ceva timp, am pus un anunț pe pagina mea de facebook, în care am dat sfoară-n țară că sunt în căutare de persoane dispuse să-mi fie model, în special persoane care au ceva special, persoane cu caracter puternic, carismă, care nu se mulțumesc să fie ”un ins în mulțime”. Prin recomandarea unei cunoștințe am ajuns să o cunosc pe Ingrid, pasionată de motoare, tatuaje și muzica rock. Am reușit în final să facem o mică ședință foto, din care am ales câteva fotografii pentru blog. Oferta mea rămâne deschisă în continuare pentru cine vrea să-mi fie model.

Adrian și Alecsandra

Pe Adrian l-am cunoscut acum mai bine de 10 ani, într-un studio de televiziune, era moderator al unei emisiuni TV, iar eu eram invitatul lui. Despre ce dorea Adrian să vorbim atunci?  Despre fotografie desigur și sunt absolut convins că atunci nu se gândea că peste ani, eu voi fi fotograful celei  mai minunate zi din viața lui. Cu câteva luni în urmă, când m-a întrebat dacă vreau să fiu alături de el și de frumoasa lui soție Alecsandra, să surprind în imaginii iubirea și dragostea lor, nu am avut cum să-l refuz, fiind  pe cât de onorat pe atât de bucuros să iau parte la această frumoasă nuntă. Cu toate că drumurile lor și pregătirea în cel mai mic detaliu al nunții au pus puțin în dificultate rolul meu de fotograf, am reușit să fiu alături de ei câteva ore pentru un Save the date, iar după nuntă, timp de două zile ploioase să-i alerg pe străzile din Viena. Dar cum iubirea dintre un stomatolog și un farmacist este leac până și pentru capriciile timpului și vremii, pot spune că am petrecut clipe frumoase alături de ei, fotografiind și imortalizând frumusețea lor în speranța că imaginile mele să le facă plăcere peste ani. Casă de piatră și iubire nemărginită, Adrian și Alecsandra! 

RAW vs JPEG sau marea confruntare a fotografilor

S-au scris kilometri pe această temă, internetul fiind plin de argumente pro și contra fiecărei metode dar mă găsesc și eu să vin cu câteva concluzii și să umflu rândul celor care cad în polemică când vine vorba despre editarea diferitelor formate de imagine. Adepții formatului RAW vin cu argumentul că softul de procesare este laboratorul digital, unde RAW-ul este procesat și gâdilat până la obținerea unor rezultate foarte bune, iar puriștii fotografiei vor argumenta că fotografia trebuie făcută cât mai bine din cameră, editarea fiind atribuția unor persoane care nu au mare lucru în comun cu aparatul de fotografiat, fiind mai apropiați de tableta grafică și monitor. Eu cred că adevărul este undeva pe la mijloc. Multă lume din comoditate sau din lipsă de încredere fotografiază RAW, asta pentru că fișierul permite o corectare masivă a expunerii și culorilor, atenția și abilitățile fotografului nefiind foarte importante în procesul obținerii unei imagini de calitate. Trebuie să recunosc că și eu am fost un adept al fotografierii în format RAW până am trecut la un aparat mirrorless. În cazul aparatului meu, culorile oferite de procesorul camerei sunt atât de bune, cu o notă personală și o mare finețe a detaliilor încât este destul de greu să te apropii de același rezultat folosind un soft de procesare, utilizarea formatului RAW nefiind parcă cea mai bună soluție în acest caz. Timp de 2 ani am fotografiat RAW+JPEG, în multe cazuri formatul RAW fiind pentru backup. 

Săptămâna trecută, un talentat make up artist,  Alexandra m-a rugat să-i fac câteva fotografii în genul street style pentru un proiect personal și am decis să folosesc pentru fotografii formatul jpeg, fără RAW de backup, dar cu puțin mai multă atenție la setările din aparat. Setupul a fost un Fujifilm X-T10, iar ca obiective am folosit un Carl Zeiss Touit 32mm f/1,8 și un Fujinon XF 56mm f/1,2. Am ales să fotografiez cu simularea de film Classic Chrome, iar pentru fotografiile alb/negru am optat pentru Monochrome cu filtru verde, care oferă tonuri frumoase în redarea tenului. Lumina naturală, fără blitzuri și alte complicații, gama dinamica mare a aparatului reușind să reproducă contrastele exact așa cum mi-am dorit. Iată câteva fotografii realizate la sesiunea respectivă, cu foarte mici ajustări făcute în Adobe Lightroom.

Trenul de noapte

Să fie oare posibil să evoluăm? 

upload.jpg

Mereu mi-a plăcut să călătoresc cu trenul.  Fiind prea comod să stau la volan iar șofatul nefiind una din plăcerile  mele,  practic nu prea aveam alternative decât trenul. Partea proastă în toată povestea asta este că trenul în mioritica noastră țară înseamnă mizerie, gunoi, mirosuri dubioase și alte neplăceri. De ceva vreme umblă vorba în târg că lucrurile se schimbă dacă mergi cu trenul Astra Transcarpatic. Mânat de curiozitate și de nevoia de a călători,  am decis să iau acest tren, să optez pentru un drum de noapte cu el până la Bușteni. Nu sunt un pretențios de felul meu și fiind trei persoane, am optat pentru cuseta cu 4 paturi. Cum  am studiat oferta celor de la CFR înainte , prețul plătit de mine fiind egal cu cel de clasa a doua la CFR, în situația în care acolo te riști să faci icter până la destinație acest tren a venit ca soluția perfectă . Acuma știu că poate sună a laudă,  dar trenul acesta m-a făcut să mă simt mândru ca sunt arădean,  pentru că este făcut la mine în oraș, pentru că reprezintă un început de normalitate, pentru că pot călători omenește. Nu mă dau pe spate pentru că am wifi, nici pentru o apă sau cafea incluse în preț, în schimb mă bucur pentru că oamenii sunt civilizați, pentru că îți zâmbesc și se străduiesc să te facă să te simți bine. Până acum, alegerile mele au fost bune. Noapte bună! 

IR 33 Cetatea Aradului

Cum spuneam la începutul anului, unul dintre proiectele mele personale pe care le fac în cursul acestui an va fi făcut alături de o asociație nonprofit. Astfel am dat peste asociația IR 33 Cetatea Aradului, niște băieți pasionați de istorie și de tradițiile militare din zona noastră. Având la dispoziție o locație care se potrivește cu ideea proiectului, aceasta fiind Castelul Konopi, într-o duminică ne-am organizat să facem fotografiile. Asta a ieșit.

IR 33 - Cetatea Aradului

Irenne a story of war and passion

Proiectul Irenne mi-a încolțit în minte în urmă cu ceva timp când am văzut piesa de teatru dans Irenne, produsă de prietenul meu Onoriu Felea. O poveste bazată pe personaje reale, un aviator german și o fată frumoasă de pe meleagurile noastre, poveste care poate cu ușurință să devină subiect pentru aparatul de fotografiat în zilele noastre. Cu toate că am apelat la prieteni pentru a-mi servii drept modele și nu la actori profesioniști (Alex fiind protagonist în piesa de teatru dar nu este un actor profesionist), pot să spun că s-au implicat și au reușit să intre în roluri, ajutându-mă mult în încercarea mea de a crea o atmosferă credibilă. Dacă au mai fost nepotriviri este de înțeles, toți mai avem de învățat, dar cum aceste proiecte sunt destinate dezvoltării personale sper că pentru toată lumea a fost benefică această colaborare. Alături de Andreea Bolohan și Alexandru Urdaș, i-am avut alături de mine pe: Vali Cioban care s-a ocupat de vestimentație, coafura a fost realizată de Ali Sara, hairstylist la Beauty Line Professional, iar de machiaj s-a ocupat Iasmina Poptean. Le mulțumesc tuturor pentru implicare.

Irenne

Fashion cu Fujifilm X-T10

Fashion

De aproape doi ani am schimbat sistemul foto Nikon pe Fujifilm. Am mai scris despre asta aici pe blog, despre motivele care au dus la acest lucru și despre cât de bine ne împăcăm. Pe zi ce trece cu toate că aparatul deja a fost înlocuit cu modelul din generația mai nouă X-T20, pe mine continuă să mă uimească cât de bun poate să fie și cât de polivalent și flexibil. La ultimul shooting pentru unul dintre clienții mei, m-am ambiționat să-i testez posibilitățile și limitările atunci când vine vorba despre fotografia de modă. Așa că am plecat la ședința foto cu un setup basic, format din Fujifilm X-T10, Fujinon XF 56mm f/1,2, XF 18-55 f/2,8-4 și Carl Zeiss Touit 32 mm f/1,8. Deoarece știam că voi avea de fotografiat atât în interior cât și afară, pentru setup-ul luminii am decis să folosesc un blitz Cactus RF 60, comandat de un trigger V6 și ceva umbrele. Pentru interior am dorit să merg pe lumină continuă, așa că am dus o lampă Youngnuo YN216. Nu vreau să pară că fac reclamă, nu iau nimic de la Fuji, ei probabil nici nu știu că exist, de aceea nici nu voi trage o concluzie, las imaginile să le apreciați și să tragă fiecare pentru el concluzia.

Home Studio Photography

HOME STUDIO PHOTOART

Ca orice fotograf, mi-am dorit un spațiu în care să pot experimenta dincolo de banal, unde să pot controla în întregime fotografia. Așa am luat decizia de a transforma un spațiu pe care-l dețin în studio, un home studio. Nu este mare, dar este al meu și pot lucra în el așa cum îmi doresc. Cu siguranță nu va fi businessul vieții mele dar îmi oferă posibilități de perfecționare și experimentare ceea ce deja constituie un mare câștig. Primele încercări le-am făcut alături de Oana, pe care am cunoscut-o la un concurs unde eram fotograf oficial și a avut bunăvoința să-mi fi model. Mulțumesc Oana pentru răbdare și te mai aștept la studio. Pentru cei care doresc fotografie de studio, vă aștept din 27 aprilie.

Strada

STRADA

Vreme de opt ani am făcut fotografie pentru presă și ori de câte ori privesc în urmă îmi dau seama că a fost genul fotografic de care am fost cel mai îndrăgostit. Faptul că presa în România a luat-o într-o direcție pe care eu o consider greșită, că banii deveniseră o problemă, ei abia acoperind mentenanța echipamentului m-au făcut să renunț. Am renunțat dar mereu am dus dorul străzii. Cum de câteva zile la noi au început mitinguri și manifestații de stradă am luat aparatul și am ieșit. Pe STRADA.