Ce se întâmplă cu fotografiile mele?

Cum pot deține controlul și păstra fotografiile mele, așa cum le-am dorit în momentul în care am apăsat butonul declanșator? Totul este o alegere personală, între validare și salvare, între rețele și print.

Faptul că îmi place să scriu nu înseamnă că o și fac bine, dar uneori simt nevoia să-mi pun gândurile pe o pagină albă. Am făcut recent un clip pentru YouTube în care vorbesc pe larg despre îngrijorările mele legate de ce se va întâmpla cu fotografiile mele în viitor. Pentru mine, fotografia a pornit ca o pasiune, o evadare din rutina zilnică, o nevoie de expunere indirectă a trăirilor mele. Ulterior a devenit o pasiune plătită, mai apoi o sursă principală de venituri și mai nou, datorită vremurilor complicate, începe să devină din nou pasiune mai puțin plătită.

Dar, indiferent de statutul ei, fotografia este a mea! Făcută de mine pentru oameni, dar asta nu înseamnă că ea poate să devină ceva ce eu nu am vrut să fie.  O perioadă de timp am făcut fotografie în domeniul fashion/beauty. M-am oprit pentru că vedeam fotografii postate pe diverse rețele altfel decât le făcusem eu. Apoi am făcut fotografie comercială, care, la fel, a ajuns să fie folosită într-un fel pe care eu nu mi l-am dorit. Fiind pasionat de peisajul urban, am făcut multe fotografii care au fost preluate fără acordul meu, folosite de la campanii electorale până la afișe sau diverse materiale publicitare.

Când am fotografiat, nu m-am gândit la asta...

Fotografiile, odată postate pe rețelele de socializare, nu mai sunt, într-un fel, doar ale mele. Algoritmul le afișează cum vrea el și, mai ales, cui vrea el. Au apărut zeci de aplicații care le folosesc fie ca produs suport, fie pentru anumite elemente pe care le utilizează apoi pentru altceva. Cu toate acestea, eu nu am fost de acord. Doar că nu citim mereu paragrafele scrise cu litere minuscule din EULA, de cele mai multe ori mânați de nevoia disperată de validare.

Cred că singurele fotografii care au rămas cât mai aproape de viziunea mea au fost cele făcute în perioada în care am lucrat pentru presă. De asemenea, cred că ele vor și rămâne în arhivele celor pentru care am lucrat, nealterate. Probabil de aceea privesc cu nostalgie spre acea perioadă, chiar dacă știu că acum nici acolo viața nu este foarte roz.

Nu am o cifră exactă a fotografiilor făcute, dar, analizând informațiile oferite de aparatele pe care le am, cred că am făcut de-a lungul anilor peste 300.000 de cadre. Evident, au fost rafale, erori, teste, fotografii care acum stau pe hard diskuri care probabil nici nu mai pornesc. Cele mai apropiate sufletului meu sunt în servicii de cloud, stocate acolo pentru siguranță.

Dar ce se va întâmpla cu tot ceea ce am făcut cu pasiune când eu nu o să mai fiu?

Când abonamentul la cloud nu o să mai fie plătit? Când hard diskurile vor fi aruncate? Când social media va altera tot ceea ce am făcut?

Printul. Acesta este răspunsul. La fel cum vinilul sau compact-discul sunt suporturi fizice pentru muzică și, odată produse, nu pot fi alterate de algoritmi, așa și printul este suportul ideal pentru a păstra munca unui fotograf.

Printează în fiecare an ceea ce crezi că este mai important. Arhivează și păstrează.

Poate că, peste ani, fotografia aceea tipărită va fi singura care va mai exista exact așa cum ai făcut-o tu. Ce crezi despre asta? Lasă-mi în rubrica de comentarii părerea ta!