Dacă ai un weekend liber și un buget de 700 – 1000 de lei pe care vrei să-i cheltuiești îți recomand ca destinație Sighișoara. Pentru că se întrevedea un weekend extrem de însorit și călduros, am decis să vizitez acest oraș, să-mi ofer o mini vacanță după o perioadă destul de agitată. Mereu m-au fascinat orașele fortificate, Sighișoara aflându-se la doar 400 de kilometri de Arad pare destinația perfectă, așa că am decis să merg alături de soție, într-o mică vacanță. În urma unei documentări pe net, am descoperit că Sighișoara face parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO, deci da, trebuie vizitat. Ne place să vizităm, ne plac muzeele, ne place să ne plimbăm, să fac fotografii. Am băgat într-un troler câteva tricouri, un aparat de fotografiat și am pornit.

De regulă când merg în vacanță îmi fac rezervarea cazării pe booking, caut locații decente care să îmi asigure un raport calitate - preț cât mai bun. În Sighișoara soția a dat peste un hotel tare fain, Hotel Korona. Gazde primitoare, camere mari, spațioase și foarte curate iar pe booking beneficiezi de reduceri conform programului de loialitate Genius. Hotelul dotat cu toate facilitățile are și o bucătărie tare bună, gurmand cum sunt, am apreciat pozitiv acest aspect.

Mi-am luat două nopți de cazare, pentru care am plătit în jur de 600 lei, având și micul dejun inclus. După check - in, a urmat o scurtă recunoaștere a zonei și desigur identificarea principalelor obiective care urmau să fie vizitate în ziua următoare.

Principala atracției a orașului este centru istoric, construit pe vârful unei coline, în jurul Turnului cu ceas. Întreg centrul istoric este înconjurat de un zid, care asigura securitatea cetății și al cărui lungime era de aproape 1 kilometru. Pe lângă zid, azi mai regăsim 9 turnuri din cele 14 inițiale și trei bastioane. În trecut fiecare turn aparținea unei bresle din oraș. Cel mai înalt este Turnul cu ceas, construcție care a avut rol administrativ, azi găzduind Muzeul de istorie.

Ceasul din turn a fost fabricat de către Johann Kirschel, mecanismul său fiind schimbat în 1906 cu unul fabricat în Elveția. În 1964, mecanismul a fost modernizat, azi fiind comandat de un motor electric. Ceasul este decorat cu mai multe figurine din lemn de tei, care simbolizează zilele săptămânii și care se schimbă la ora 0:00. De asemeni ora 6 și ora 18 sunt reprezentate de doi îngerași care se schimbă la aceste ore, simbolizând ziua și noaptea.

De la Turnul cu ceas nu ai cum să ratezi o străduță care te duce până la Scara acoperită. Interesantă datorită funcționalității ei, scara asigura accesul elevilor la școala situată pe cel mai înalt punct al orașului. Cele 176 de trepte sunt o provocare dacă înainte de a le urca ai avut imprudența să mănânci o ceafă la grătar și să o stropești cu bere. În weekend locul este destul de vizitat, sunt mulți fotografi care fac ședințe foto cuplurilor care tocmai au spus, da.

Mergând pe străzile pietruite, inevitabil ajungi la turnuri, care sunt legate de zidul cetății. Spuneam că o parte dintre ele au fost dărâmate, dar din păcate din cele nouă rămase doar Turnul cu ceas este accesibil turiștilor. Poate cel mai frumos, este Turnul Cizmarilor.

Este interesant să descoperi Sighișoara mergând pe străzile înguste și pietruite, arhitectura tipică unui burg transilvănean nu are cum să nu-ți atragă atenția și să te fascineze prin originalitatea sa. Întreaga zonă a centrului istoric este înțesată de pensiuni și taverne care își așteaptă mușterii, anunțând prin plachete afișate la stradă prețuri menite să atragă.

Dacă ai decis să rămâi peste noapte, nu rata un tur prin oraș după înserat. Îți garantez că lumina obscură și felinarele de pe frontispiciul clădirilor vor oferii o ambianță extraordinară, mascând elementele contemporane, te lasă să îți închipui mai bine trecutul. Cum sunt un pasionat de fotografia de stradă , am încercat să surprind câteva aspecte urbane după înserat.

Slovenia, o țară cât un județ, demonstrează că se poate atunci când ști exact ce dorești. Nebăgată în seamă, fiind o mică pată pe harta Europei, Slovenia m-a impresionat și m-a determinat să o trec în wishlistul viitoarelor destinații turistice, pentru că doresc să petrec ceva mai mult timp în această țară.

Călătorind cu mașina, am trecut din Ungaria în Slovenia mergând pe autostrada M70. Isteții au desființat punctul de trecere al frontierei astfel încât nu am știut că suntem pe teren Sloven, decât după ce am fost opriți și taxați pentru lipsa vignetei. Toată tărășenia s-a întâmplat înainte de a ajunge la o benzinărie de unde să îți poți cumpăra vignetă. Deci grijă mare pentru cei care călătoresc în Slovenia, achiziționați vigneta online pentru că nu prea aveți de unde să cumpărați decât după ce primiți o amendă usturătoare. Prima oprire am făcut-o în capitală, în Ljubljana. Un oraș frumos, animat, curat, care este reședința a peste 260.000 de sloveni. Râul Ljubljanica străbate capitala și este o atracție turistică datorită zonelor pietonale și a plimbărilor cu vaporașele, plimbări pentru care plătești în medie 15-20 de euro pentru o oră.

De pe o colină, Castelul Ljubljana domină orașul dar din păcate nu am avut timp să-l vizitez, rămâne pe data viitoare, am certitudinea că oferă o panoramă frumoasă asupra orașului așa că mă voi întoarce cu siguranță pentru câteva fotografii. Am preferat să rămân în zona centrală, de-a lungul râului, să văd podurile care leagă cele două maluri cu zonele pietonale foarte animate și pline de terase. Se poate mânca bine și la prețuri decente la aceste terase.

Lăsând în urmă exotismul Ljubljanei am plecat spre Bled, care era obiectivul nostru principal în Slovenia. Situată în Alpii Iulieni, Bled este cea mai populară stațiune din Slovenia, este construită pe malul lacului Bled, un lac de origine glaciară și tectonică, care are în mijloc o insulă pe care se află mănăstirea Sf. Maria. Lacul este străjuit de un castel medieval, castelul Bled situat pe malul nordic pe înălțimea unui deal.

Cazarea scumpă și nu de ce-a mai bună calitate dacă te raportezi la bani plătiți, s-a dovedit și foarte greu de găsit în luna august. Am plătit 110 euro pentru o cameră mediocră, care te ducea cu gândul la o cameră de hotel de două stele, din perioada comunistă de la noi. Micul dejun în schimb a fost ok și a fost binevenit după excursia făcută la răsărit.

Pe insulă se poate ajunge cu barca, iar dacă mergeți nu ezitați să trageți clopotul. Lacul este înconjurat de o șosea și de alei pietonale așa că dacă vă treziți suficient de dimineață, veți reuși aproape să dați o tură completă la pas. Eu am preferat să caut un loc undeva la înălțime din care să fac câteva fotografii. La un moment dat am găsit o potecă care urca pe versant până la o cafenea, construită complicat pe niște piloni imenși. De acolo am avut o panoramă frumoasă asupra lacului și a insulei. Din păcate la asta s-a limitat șederea mea în Slovenia, am plecat spre Austria, cu gândul că voi revenii în Slovenia pentru o ședere mai îndelungată.

Majoritatea fotografilor, printre care și eu au trecut sau vor trece printr-o fază în care echipamentul este ceva tabu, ceva mai important decât fotografia în sine, nu ai cum să fi fotograf pro sau în devenire fără echipament mult, mare, negru și greoi. Și fotograful este atât de dus cu pluta în perioada aia că nu renunță la ”gear” nici măcar în concediu sau vacanță, de parcă este pornit să facă cele mai tari opere de artă în loc să se bucure de amintiri frumoase, pe care să le imortalizeze pentru aducere aminte. N-am cum să nu îmi amintesc că prin 2007-2008, extrem de pasionat fiind de ”gear” și de logoul de pe pozele mele, am plecat în concediu cu tot ce aveam prin casă. Pe atunci camera principală era un Nikon D300. Cine a avut-o știe că a fost ca un tanc. Alături de ea mai am avut un D80, un supraviețuitor al primelor mele experiențe fotografice, pe post de backup. Tokina 12-24, Nikkor 35, 50, 85, și un 70-300 completau trusa. Pentru a-mi duce zestrea cu mine, am cumpărat un rucsac. A fost primul și ultimul pe care l-am avut. A fost ceva de la Lowepro, cu compartiment pentru laptop și unul pentru câteva lucruri personale. Și dacă tot avea compartimentul ăsta de notebook, m-am gândit să bag și un laptop în rucsac. Am mai agățat ditamai trepiedul pe exterior și dus am fost în Croația cu vre-o 10 kilograme de echipament în spate. După prima zi am constatat că eram cel mai transpirat și mai supărat turist din grup. A fost o experiență cumplită pentru mine, și a fost ultima. De atunci m-am limitat la puțin, iar odată cu trecerea la sistemele mirrorless am avut vacanțe tot mai faine. Anul acesta tot ce duc cu mine sunt 2 aparate, un Fujifilm X-E3 și îndrăgitul meu X-T10, fiecare cu câte un obiectiv. 18-55 și 55-200. Este tot ce am nevoie, focală versatilă și eficientă. Pe lângă aparate mai duc un mini trepied Manfrotto , un gimbal Feiyutech Vlog Pocket, baterii, telefonul și un X-Rite colorchecker passport, că cochetez tot mai mult cu ideea că jpeg este suficient în vacanță. Totul încape într-o geantă Gitzo Century Traveler și puse pe cântar au doar 3,3 kilograme. Cu gimbal-ul sunt la primele experiențe, nu mă pricep foarte bine la filmare cu telefonul, dar în scurt timp o să revin cu un review complet la acest stabilizator. Voi experimenta săptămâna viitoare în Slovenia și Austria.

Călătoriile neplanificate sunt preferatele mele, neavând timp să fac multă documentare și pregătire înainte de a pleca, mă las pradă neprevăzutului și am plăcerea de a descoperii ineditul destinației. Așa a fost și cu excursia în Tübingen, posibilitatea de a expune alături de colegii mei din Foto Club Pro Arad în Germania a venit pe neașteptate. Fiind într-o perioadă destul de liniștită din punct de vedere profesional, am ales să fiu prezent acolo și să mă ocup de expoziție. M-am alăturat unei delegații oficiale arădene și am petrecut un weekend prelungit în Germania.

Am împachetat în grabă strictul necesar, am băgat în geanta foto kitul de excursie, X-E3 cu Fujinon XF 18-55 și XF 55-200, îmi doream să nu car nimic suplimentar, să fiu cât mai lejer mai ales că se anunțau zile toride. Cu timpul liber destul de limitat, era important pentru mine să-mi fac timp să explorez puțin orașul, să fac câteva fotografii, să împart experiența aceasta cu voi.

Situat în sud-vestul Germaniei, de-a lungul râului Neckar, în landul Baden-Württemberg, orașul este construit în jurul unui centru vechi, extrem de bine conservat și renovat, dominat de pe înălțimea unei coline de castelul Hohentubingen Castle care funcționează ca muzeu de istorie. Din camera în care am fost cazat, am avut privilegiul să-l văd în fiecare dimineață când deschideam obloanele ferestrelor.

Muzeul găzduiește piese valoroase, este un obiectiv turistic pe care nu trebuie să-l ratezi chiar dacă vei transpira din plin dacă alegi să faci drumul până acolo într-o zi caniculară cum a fost în cazul meu. Taxa de intrare este de 5 euro, în schimbul cărora ai acces la tot spațiul expozițional și primești ghid audio în engleză. Cei din zonă sunt șvabi, un fel de bănățeni de-ai noștri și sunt tare mândri de ei, așa că se laudă că zona ar fi un fel de leagăn al civilizației europene. Printre descoperirile arheologice importante expuse în muzeu, este o sculptură în miniatură, care reprezintă un căluț, piesă a cărei vechime este de 40.000 de ani. Este expusă alături de alte figurine realizate de artiști ancestrali în fildeș de mamut. Merită văzute, impresionează prin finețea și acuratețea detaliilor.

Plecând de la muzeu, am ales să mă pierd câteva ore pe străzile înguste ale orașului, să descopăr viața din centrul vechi, în final am tras la cârciumă unde am ales o halbă de bere locală. Baisinger este o bere produsă în Rottenburg încă din 1775, deci avem din nou tradiție tradiție, cea nefiltrată face toți banii mai ales într-o zi caniculară de vară. Este greu să te limitezi la o halbă, de aceea după una nefiltrată merg gustate și celelalte specialități, pils și brună. Prețurile variază între 2-5 euro pentru o halbă de 0,5 l. Dacă te rupe foamea, o masă costă între 10-30 euro, depinde de locație. Cu 10 euro mănânci o pizza prin centru, dacă vrei ceva mai sofisticat trebuie să pregătești buzunarul. Orașul nu este unul ieftin, nici din punct de vedere al cazării, prețul mediu fiind undeva pe la 100 euro/noapte.

Universitatea Eberhard Karl, una dintre cele mai prestigioase universități din Europa, fondată în secolul XV, găzduiește aproximativ 25.000 de studenți, care dau viață și animează orașul și se alătură celor 85.000 de localnici. Ca turist, am descoperit aici un mixt de tradiție și modernism, un peisaj urban de care nu ai cum să nu te îndrăgostești, un oraș dinamic și plin de viață. Mi-ar face plăcere să revin, poate în alt anotimp, toamna. Oricum, dacă sunteți în apropiere de Stuttgart și aveți timp, vă recomand acest oraș. Un city break de două zile, este ideal pentru a descoperii orașul.

Comoditatea și dorința de a spulbera mituri. Două motive care m-au determinat să abordez minimalismul în setup-ul de studio și nu numai. Plecând de la premiza că ochiul uman este obișnuit să descopere obiecte și să le identifice ca potențiale subiecte în urma iluminării naturale, sau dintr-o singură sursă de lumină principală, am decis să mă folosesc de acest avantaj pentru a elimina din costuri și din echipamentul de studio. Prin urmare s-a făcut ordine. Au dispărut blitzurile de putere mare, trepiedele, cablurile etc. Bate vântul prin ogradă. Joaca asta prin studio, cu o singură sursă de lumină și un obiectiv cu focală fixă, te va prinde cu siguranță dacă îți dorești să experimentezi lucruri noi. Dacă lumina este furnizată de o sursă de lumină continuă de bună calitate, desfătarea va fi cu atât mai mare, dar merge și pe sărăcie cu ceva cumpărat de la poporul chinez. Practic vreau să demonstrez că se poate face un home studio cu buget de austeritate, să zicem până în 7-800 de lei. Dacă beneficiezi în studio de lumină naturală, cu atât mai bine. Eu am din plin, ferestrele sunt orientate spre sud, deci cât este ziua de mare am lumină naturală, uneori sunt obligat să închid jaluzelele pentru a nu-mi combina lumina. Alteori mă folosesc din plin de ea. Poți și tu să înveți, nu trebuie să rămâi la stadiul în care dai vina pe bani pentru nereușită. Dacă vrei să afli mai multe despre cum poți fotografia cu buget redus, lasă-mi un mesaj. Dacă ești model și vrei câteva fotografii mai altfel, de asemeni poți folosii formularul de contact de pe site sau datele de contact de pe social media și programăm o ședință.

Ați simțit vreodată nevoia aia copilărească de a te băga în zăpada care stă să se topească, în acel cocktail aflat într-o stare fizică incertă, undeva la limita dintre solid și lichid? Eu am experimentat asta chiar azi.

Am plecat de acasă cu ceva treabă în oraș, dar în loc să iau tramvaiul până în centru, am luat-o la pas spre malul Mureșului. Era o atmosferă frumoasă, aerul plin de cristale avea o strălucire aparte, soarele se căznea să rămână agățat de crengile copacilor oferind o lumină diafană, nu moale, oarecum curajoasă, precisă și caldă. Simțeam cum alunec pe stratul de zăpadă, conștientizam că voi merge greu, ghetele se vor îmbiba cu apă și voi pierde destul de mult timp. Pur și simplu îmi doream să merg pe jos, aveam și certitudinea că voi face măcar o singură fotografie decentă așa că am continuat să pășesc prin fleoșcăiala de pe drum.

Nu departe de casă, am văzut câteva frunze încremenite în zăpadă, atenția mi-a fost atrasă în special de una care părea să zboare pe deasupra zăpezii, precum zborul unei pisici de mare pe fundul oceanului, sau precum zborul unui dragon deasupra norilor.

În general nu îmi place să fotografiez așa ceva, nu sunt melancolic, dar oportunitatea care a apărut cu această scenă m-a determinat să scot aparatul și să fotografiez, să mă bucur de fotografia făcută și să o postez pentru a vă transmite puțin din experiența pe care am avut-o eu.

De aproximativ un an de zile cochetez cu ideea de a experimenta fotografia în modul ei cel mai simplu și apropiat de începuturi, dar cum nu sunt dispus să cheltuiesc bani pentru achiziționarea unui aparat analog, obiective, filme și alte accesorii, am decis că este mai ușor să adaptez ce am, să mai fac o mică investiție și să ajung la un compromis decent dar în zona digitală.

Prin urmare după un mic studiu de piață, atenția mi-a fost atrasă de un brand chinezesc, care fabrică obiective manuale, cu diafragmă suficient de deschisă și construcție fizică bună, potrivite pentru proiecte cu iz experimental. Ei sunt 7 artisans, un brand înființat în 2015 de către un grup de pasionați de aparate foto, care reuniți cu ocazia unei cine amicale au pus bazele acestui brand care începe uimească și să acapareze o piață tot mai mare dictată de raportul dintre calitate și preț. Deși oferta lor este destul de generoasă, eu am optat pentru un obiectiv care din punctul meu de vedere reprezintă o focală elementară, relativ similară cu ceea ce oferă vederea umană, distanța focală de 35 milimetri. Distanța focală a obiectivului achiziționat de mine este 25 milimetri, ceea ce înseamnă un unghi de cuprindere de 68 grade, echivalent cu focala de 37,5 milimetri în formatul full frame.

Obiectivul vine într-un ambalaj care impresionează de la bun început, o cutie din carton negru mat cu logoul 7 artisans imprimat ușor embosat, căptușită pe interior cu un burete negru, menit să asigure protecția obiectivului pe durata transportului. Montura aleasă de mine este desigur Fujifilm X, dar obiectivul este disponibil și pentru monturile Sony, Canon, Olympus și Panasonic. De la bun început am rămas impresionat de calitatea finisajelor și atenția acordată detaliilor cu care este construit acest obiectiv. Eu am ales varianta argintie pentru a se potrivii cu finisajul aparatului meu, dar pentru cei care doresc, obiectivul este disponibil și în variantă neagră.

Din punct de vedere al gabaritului, este un obiectiv compact, având 32 milimetri înălțime și 51 milimetri în diametru, fiind construit integral din metal cântărește 143 grame. Construcția optică este una simplă, fiind compusă din șapte elemente dispuse în cinci grupuri. Atenția mi-a fost atrasă de construcția diafragmei, care este compusă din 12 lamele rotunjite ceea ce duce la un bokeh impresionant. Inelul diafragmei are o cursă foarte fină, este de tip de-click ceea ce-l va face dorit de videografi. Inelul de focalizare are o cursă mare, la fel de fină, facilitând focalizarea manuală. Luminozitatea obiectivului este asigurată de deschiderea mare a diafragmei care este de 1,8 în timp ce cea mai închisă diafragmă este f/16. Obiectivul este ușor de folosit la fotografia close-up, întrucât distanța minimă de focalizare este de 18 cm iar la nevoie suportă montarea inelelor de macro, personal am testat cu un inel Fujifilm MCEX-11, rezultatele obținute fiind foarte bune.

Ca particularitate a obiectivului, zona centrală oferă o rezoluție foarte bună, dar scade dramatic de mult în zona marginilor chiar și la o valoare de 5,6 a diafragmei. Pentru mine acest aspect a stat la baza achiziției, mi-am dorit un obiectiv imperfect, care să atribuie un aspect cât mai organic fotografiilor, mai ales atunci când voi fotografia cu sensibilitate mare și alb-negru. Până la scrierea acestor prime impresii, nu am avut suficient timp să fac o ședință foto la care să-l folosesc, am ieșit doar la o scurtă plimbare prin oraș și am făcut câteva cadre demonstrative. Promit să las lenea și să fac câteva fotografii pe care le voi pune într-o galerie pe care am să o fac publică aici pentru a vedea cum se comportă acest obiectiv în viața reală și dacă merită să-l luați în seamă ca o viitoare achiziție ținând cont că de regulă prețul lui nu trece de 80 de euro. Cu puțin noroc eu l-am achiziționat direct de la producător cu ocazia unei reduceri la prețul de 57 de euro.

An nou, planuri noi, idei pentru un viitor cu mai puțin Facebook. Am decis să fac o schimbare, din aia radicală, genul de schimbare în urma căreia te apucă plânsul după ce o faci. Ceva similar cu feelingul pe care-l ai după ce timp de 10 ani de purtat barbă stil ZZ Top, decizi că vrei un look de bebeluș, sau blondă fiind de-o viață ai un șoc când te vezi în oglindă neagră ca tăciunele. Ști că nu mai ai ce face, nu mai poți da înapoi și trebuie să te împaci cu gândul. Barba nu mai crește decât în ani iar dacă vrei să revii la blond rămâi fără păr. Așa și eu. După nouă ani în care am expus ceea ce fac pe Facebook am simțit nevoia să schimb ceva, așa că am decis să mă mut, tot pe online dar la mine pe blog. După ce am consultat statisticile de pe analytics și am văzut că am mai mulți vizitatori unici aici decât prieteni pe Facebook am zis că merită să risc. De ce să nu pun aici fotografii, să se bucure mai mulți oameni de ele, de ce să nu am libertatea de a mă organiza cum îmi place, să mai pun un tutorial, să mai scriu 2-3 rânduri dacă tot am ocazia. În plus îmi place ideea de libertate de a alege. Cine vrea să vadă cu ce mai mă ocup eu, intră aici. Cine nu, rămâne pe Facebook.

Desigur nu pot renunța complet la social media, mă voi axa mai mult pe Instagram și pagina de business de pe Facebook și desigur cochetez cu ideea de a-mi dezvolta mai mult canalul de youtube. Contul personal va fi mai mult pentru a activa în cele câteva grupuri din care fac parte sau pe care le administrez, dar nu doresc să mai pun acolo fotografii. Pentru început, până se obișnuiește lumea voi distribui conținutul de aici și pe Facebook.

Probabil voi explica în viitor motivele care au dus la această decizie, deci țineți aproape. Din 1 ianuarie fotografii doar aici, pe Instagram și pe grupurile în care activez. Seee you soon.