52

Este a treia zi după 52. Acum un an, experimentam începutul unei molime care m-a ținut în stand-by vreme de un an. A fost un an în care am descoperit o societate fragilă, dezbinată de boală, de teamă, de prostie. A fost un an în care dacă nu ai stat bine cu capul, puteai să o iei razna destul de ușor, un an în care multă lume a experimentat viața între patru pereți. A fost un an în care am trecut de la conspirația Ocultei, la moartea programată prin antene 5G, de la rugăciunea pentru găsirea grabnică a unui leac, la un război dus pe social media împotriva leacului proaspăt găsit. A fost un an care doar a trecut peste mine, nu-mi doresc să-mi amintesc de el doar din perspectiva ”așa nu”. În speranța că se duce și vine ceva mai bun, chiar în ziua în care am împlinit 52 de ani, m-am vaccinat. Am ascultat la vocile prietenilor, la vocea mass-mediei și în final am ascultat la vocea instinctului meu. Pentru că îmi doresc și sper că viața va fi ca înainte. Fără restricții, fără frici. Mi-e dor să călătoresc, să fac fotografii, mi-e dor de siguranță. Pentru toate astea, m-am vaccinat. Pentru că-mi vreau viața înapoi și nu-mi pasă de alte păreri.