Zbor

CALI8003.jpg

Ați simțit vreodată nevoia aia copilărească de a te băga în zăpada care stă să se topească, în acel cocktail aflat într-o stare fizică incertă, undeva la limita dintre solid și lichid? Eu am experimentat asta chiar azi. Am plecat de acasă cu ceva treabă în oraș, dar în loc să iau tramvaiul până în centru, am luat-o la pas spre malul Mureșului. Era o atmosferă frumoasă, aerul plin de cristale avea o strălucire aparte, soarele se căznea să rămână agățat de crengile copacilor oferind o lumină diafană, nu moale, oarecum curajoasă, precisă și caldă. Simțeam cum alunec pe stratul de zăpadă, conștientizam că voi merge greu, ghetele se vor îmbiba cu apă și voi pierde destul de mult timp. Pur și simplu îmi doream să merg pe jos, aveam și certitudinea că voi face măcar o singură fotografie decentă așa că am continuat să pășesc prin fleoșcăiala de pe drum. Nu departe de casă, am văzut câteva frunze încremenite în zăpadă, atenția mi-a fost atrasă în special de una care părea să zboare pe deasupra zăpezii, precum zborul unei pisici de mare pe fundul oceanului, sau precum zborul unui dragon deasupra norilor. În general nu îmi place să fotografiez așa ceva, nu sunt melancolic, dar oportunitatea care a apărut cu această scenă m-a determinat să scot aparatul și să fotografiez, să mă bucur de fotografia făcută și să o postez pentru a vă transmite puțin din experiența pe care am avut-o eu.